Româncă supersexy în «Fifty Shades of Grey»

Ultima actualizare:

    Solista Alya a fost inspirată de „Camera Secretelor” din filmul „Fifty Shades of Grey” și a realizat o ședință fotofoto: arhiva personală
Solista Alya a fost inspirată de „Camera Secretelor” din filmul „Fifty Shades of Grey” și a realizat o ședință fotofoto: arhiva personală

Femeile din România sunt vestite pentru frumusețea lor. O cântăreață demonstrează asta încă o dată. Inspirată de cel mai așteptat film al momentului, „Fifty Shades of Grey”, artista a realizat o ședință foto incendiară.

Zilele acestea toată populaţia planetei este fascinată de două evenimente majore: Sărbătoarea iubirii – „Valentine’s Day” (sau „Ziua Îndrăgostiților”, așa cum a fost tradusă celebra sărbătoare americană în România, n.r.) şi premieră celui mai aşteptat film erotic al anului „Fifty Shades of Grey”. Interpreta hiturilor „Damelo” şi „Trafic”, Alya (27 de ani), este şi ea una dintre admiratoarele înfocate ale cărţii scrise de E.L. James şi abia aşteaptă să vadă filmul pentru care a rezervat din timp bilete la cinematograf.

Alya a fost foarte îndrăzneață în timpul ședinței foto. Și-a pus bine în valoare formele armonioase
Alya a fost foarte îndrăzneață în timpul ședinței foto. Și-a pus bine în valoare formele armonioase

Chiar şi următoarea piesă a solistei este inspirată dintr-o poveste asemănătoare cu a celor două personaje din film, Anastasia şi Christian Grey. Mai mult decât atât, solista a mers cu îndrăzneala într-acolo încât a realizat un pictorial incendiar inspirat din „Camera Secretelor” din film. „Mi-a plăcut povestea timidei Anatasia Steele, care se îndrăgosteşte de miliardarul Grey, însă şi mai mult m-au fascinat scenele sexy dintre cei doi. M-am inspirat din film şi am realizat acest pictorial în care apar foarte sexy. Mi-a fost de ajutor şi fotograful Bogdan Dima, care a făcut o şedinţa foto reuşită, zic eu. Am fost extrem de senzuală şi mă gândeam, în timp ce făceam fotografiile, oare cum se simţea actriţa din rolul principal atunci când a lucrat la film”, a povestit Alya, pentru Click!

Îmbrăcată cu niște dresuri cu model și o bluziță până sub sâni, solista a pozat provocator
Îmbrăcată cu niște dresuri cu model și o bluziță până sub sâni, solista a pozat provocator

Cât despre următoarea piesă, solista ne-a mărturisit că şi-ar fi dorit „să fie gata odată cu filmul, însă nu a fost posibil”. „Mai aveţi puţină răbdare”, a continuat solista, care e extrem de sexy în fotografiile pe care le-a realizat recent.

Urmărește trailler-ul filmului „Fifty Shades of Grey”

Cine este Alya

Alya este o tânara artistă din Caraş–Severin care şi-a descoperit talentul muzical la vârsta de 10 ani, când a înregistrat prima ei piesă. Mai târziu, a colaborat cu Allexinno & Starchild la piesa „Damelo”, apoi a mai lansat şi alte melodii precum „Deja me” şi „Butterfly”.

Ascultă piesa ei, „Trafic”

Spre sfârşitul anului trecut a lansat piesa „Trafic”, care a fost compusă de Călin Moraru, un tânăr talentat din Republica Moldova. Melodia „Damelo” i-a adus cel mai mare succes, această piesa fiind foarte ascultată şi apreciată în Ţările Arabe, solista concertând în ţări ca Maroc, Dubai, Turcia şi India.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net