Limbajul și atitudinea lui Giani Kiriță față de concurenții din echipa adversă au creat un adevărat scandal. „Războinicii” au de gând să nu mai iasă la joc, în timp ce oamenii de acasă cer ca fostul fotbalist să fie eliminat din competiția sportivă.


Giani Kiriță, de la echipa ”Faimoșilor”, tună și fulgeră. Aruncă cu vorbe urâte înspre adversari încă de la începutul competiției, dar în ultimele emisiuni a exagerat cu atitudinea golănească.

În timpul probelor, i-a scuipat pe ”Războinici”, i-a stropit cu apă, iar gesturile incalificabile nu s-au oprit aici.

Concurenții din tabăra adversă s-au arătat extrem de dezamăgiți, dar au preferat să tacă la fiecare jignire venită din partea fostului fotbalist ca să evite un scandal de proporții.

Cei de acasă nu au rămas impasibili și cer ca Giani să fie scos de la Exatlon. Pentru asta au inițiat o petiție pe Facebook.

Petiția telespectatorilor

”Cerem producătorilor să îl descalifice pe Giani pentru comportamentul și limbajul său vulgar. De o lună și jumătate asistăm la un circ făcut de un om fără educație și bun simț, acceptat tacit de producători. La meciul cu Mexic, ne-a făcut o reputație urâtă ca români, purtându-se grosolan cu Ana Lago. Acum nesimțirea lui a atins apogeul, în ediția din 18.02 când a insultat o concurentă în nenumărate rânduri. Această emisiune este urmărită și de foarte mulți copii, de aceea dorim să se ia atitudine și să nu i se mai permită acestui individ să fie obraznic, sfidând peste orice regulă”, se precizează în petiție.

Până în acest moment, sesizarea a fost semnată de peste 2.500 de persoane.

În plus, pe pagina de socializare a emisiunii, difuzată de Kanal D, este plină de comentarii negative la adresa sportivului, care crede că-i intimidează pe adeversari cu violența lui.

Exatlon a început pe 7 ianuarie, este difuzată de sâmbătă până miercuri, de la ora 19.45, și este lider de audiență.  

 
 
Loading...