Secretul tenului de bebeluș al Antoniei. Cum face solista de arată perfect

Ultima actualizare:
Cătălin  nu se  teme de injecţii
Cătălin nu se teme de injecţii

Antonia (29 de ani) este una dintre cele mai frumoase artiste din România şi, deşi are trei copii, pare o adolescentă. Dar are şi ea micile secrete cu ajutorul cărora ţine timpul în loc: şi-a făcut abonament la sala de sport, ţine o dietă personalizată şi merge la medicul estetician, pentru tratamente revoluţionare. Ea ne-a vorbit despre ”Terapia Vampir”, la care apelează frecvent.

Prezentă, wekeendul trecut la un eveniment monden, senzuala Antonia, care este şi ambasadoarea unui brand de cosmetice, ne-a  vorbit despre sacrificiile pe care le face pentru a avea un ten impecabil: “Am mare grijă de felul în care arăt, aşa că am decis să apelez la «Terapia Vampir», să mă las pe mâna specialiştilor şi sunt foarte mulţumită. Am văzut cum doctorii îmi iau sânge din venă, după care o pun într-o centrifugă care îmi separă sângele bun de ăla rău pentru ca cel bun să îl pună în faţă. Toate aceste lucruri mă ajută să îmi refacă textura, îmi dă un refresh şi mă face să simt bine, să am încredere în mine. Am făcut deja două terapii şi o să o fac şi pe următoarea cu siguranţă.

Denisa de la Bambi e  mulţumită de rezultat
Denisa de la Bambi e mulţumită de rezultat

Se machiază foarte rar

După ce îmi fac toate lucrurile astea simt că am o faţă de bebeluş, plus că acum nu îmi vine să mă mai machiez în timpul liber. Trebuie să învăţăm să avem grijă de tenul nostru înainte de a ajunge să avem probleme reale, riduri sau acnee. Este foarte important să faci şi chestii înainte să îţi apară ceva”, a declarat Antonia pentru Click! Acest procedeu medical costă în jur de 200 de euro, iar rezultatele sunt spectaculoase. Vedeta, care câştigă bani frumoşi nu numai din muzică, ci şi din publicitate, fiind considerară ”Regina reclamelor”, se mândreşte şi cu trupul de felină: “Încerc să merg la sală de luni până vineri. În fiecare zi îmi lucrez părţi diferite ale corpului, fac împreună cu Alex Velea, iubitul meu, sală, mă ajută foarte mult el, mă motivează. Lucrăm împreună, în fiecare zi, diferite grupe de muşchi cum ar fi: braţe, picioare, fese sau umeri. Plus că mănânc foarte sănătos”.  

Şi ei au apelat la acest tratament de întinerire


    Cătălin  nu se  teme de injecţii
Cătălin nu se teme de injecţii

O altă vedetă care a apelat la  ”Terapia Vampir” este Raluca (32 de ani) de la trupa Bambi. “Ca şi în cazul terapiei PRP - Vampir, principiile active sunt extrase chiar din sângele pacientului şi reinjectate acolo unde este nevoie, de data aceasta sub forma unui gel.


    Denisa de la Bambi e  mulţumită de rezultat
Denisa de la Bambi e mulţumită de rezultat

Efectul de lifting este imediat, iar în plus se obţine o restructurare cutanată puternică prin stimularea de colagen şi înlocuieşte cu succes acidul hialuronic şi colagenul ca substanţe de umplere, ceea ce asigură pe lângă efectul de lifting şi “ştergerea” ridurilor şi estomparea cearcănelor”, explica medicul Daniela Căţănaş. Şi Cătălin Botezatu (51 de ani) a trecut pe la medicul estetician.

image
image
image
image
image
image
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net