Silvia Dumitrescu sărbătoreşte 35 de ani de carieră, la Sala Palatului

Ultima actualizare:

    Silvia are părul  multicolor  și la 59 de ani
Silvia are părul multicolor și la 59 de ani

Îndrăgita solistă Silvia Dumitrescu (59 de ani) va sărbători 35 de ani de la debutul muzical, pe 10 noiembrie, la Sala Palatului, de la orele 19.30, alături de mai mulţi colegi de breaslă cu voci de aur, unde prețul biletelor e cuprins între 75-200 de lei.

Zilele trecute, am întâlnit-o la petrecerea bunului ei prieten, compozitorul Zsolt Kerestely, prilej cu care ne-a acordat un interviu: „Sunt veselă, optimistă ca de obicei, plină de viaţă, am venit la ziua lui Zsolt, o  desfăşurare de forţe, a făcut 85 de ani, o vârstă pe care toţi am vrea să o apucăm. Mai ales că are o stare de spirit nemaipomenită. Am colaborat şi noi în 1984, dar aici am venit ca admiratoare. O să pregătesc şi eu un spectacol la Sala Palatului în toamnă, cu mulţi invitaţi şi orchestră live. Până atunci, am spectacole în provincie. Sunt pe drumuri, abia aştept luna iunie să cânt şi la mare, voi avea spectacole şi vreau să intru în apă. Mă duc cu Florin Ochescu, soţul meu, pentru că fiul nostru, Iulian Ochescu, e destul de greu de prins, fiind foarte ocupat. El e pianist concertist şi e în Serbia, a avut concert în Bulgaria, e tot timpul plecat. Sunt o mamă mândră şi sunt fericită că Dumnezeu mi-a dat atâtea daruri frumoase. Am concerte cu muzica pop, cu bluesul, cu Florin cu trupa, avem evenimente. Noi mai primim şi drepturile de autor din piesele astea difuzate la radio”, ne-a spus Silvia Dumitrescu.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net