Simona: «Onoriu s-a răzbunat că nu am vrut să ne împăcăm»

Ultima actualizare:

    Simona Chiţac şi  Daniel Onoriu au fost  împreună 10 ani
Simona Chiţac şi Daniel Onoriu au fost împreună 10 ani

O poveste de dragoste care a durat zece ani s-a încheiat prost pentru Daniel Onoriu şi Simona Chiţac. Joi seara, maşina femeii a fost incendiată, iar proprietara îl arată cu degetul pe fostul iubit. Poliţia a intervenit la timp, iar dacă va fi găsit vinovat, Onoriu poate sta după gratii trei ani.

Daniel Onoriu (38 de ani), nepotul celebrei Gabi Luncă şi al acordeonistului Ion Onoriu, se află în mijlocul unui scandal uriaş, după ce fosta iubită, cu care a trăit zece ani, îl acuză că a dat foc maşinii sale pentru a se răzbuna pe ea. Momentul a avut loc joi seara, în jurul orei 21.00,  în apropierea unui hotel din sectorul 1, acolo unde Simona Chiţac organiza un eveniment umanitar. La invitaţia ei a fost prezent şi pilotul de raliuri, care nu a venit singur, ci însoţit de actuala sa soţie cu care s-a căsătorit după numai câteva săptămâni de relaţie. Cei doi nu au stat mult înăuntru, mai ales că Onoriu şi Chiţac îşi purtau încă ranchiună după proaspăta despărţire, aşa că la numai cinci minute de la sosire acesta a părăsit localul la braţul nevestei. Culmea, la scurt timp, autoturismul Simonei Chiţac, marca Lancia, în valoare de 10.000 de euro, a fost incendiat. Câţiva martori au observat flăcările şi au sunat la 112.

Proprietara autoturismului îl arată cu degetul chiar pe fostul ei iubit, Daniel Onoriu, bărbatul cu care a avut o relaţie extrem de vulcanică, presărată cu împăcări şi despărţiri. În plus, Simona a fost ameninţată în nenumărate rânduri de acesta, aşa că nu are nici un dubiu în ceea ce priveşte identitatea piromanului.“Maşina mea a luat foc. La eveniment a venit şi persoana care mă ameninţă de câteva zile. Este vorba de Daniel Onoriu, care nu a acceptat faptul că nu am vrut să ne mai împăcăm. Am înregistrări, mesaje, iar poliţia îşi va face treaba. Există camere în zonă şi s-a observat un BMW argintiu şi cineva care aruncă benzină pe maşina mea. Este normal să-l indic pe el din moment ce nu am alţi duşmani sau conflicte cu cercuri interlope. Singurele ameninţări au fost de la Daniel Onoriu. Am fost ameninţată suficient de serios, încât să iau toate măsurile legale. Am cerut ordin de protecţie”, a declarat, pentru Click!, Simona Chiţac.Poliţiştii nu ştiu deocamdată dacă focul a fost pus intenţionat de o mână criminală sau maşina a avut o problemă tehnică. “A fost deschis dosar penal pentru distrugere in rem şi urmează să investigăm cazul pe toate pistele. Se vor verifica inclusiv imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, pentru a vedea dacă vreo persoană necunoscută s-a apropiat de Lancia care a luat foc”, ne-au declarat surse din cadrul Poliţiei Capitalei. Tot acestea au completat faptul că Simona Chiţac a depus o plângere la secţie, însă, nu a pomenit în ea de cel pe care-l suspectează că i-ar fi distrus maşina, şi anume, pe fostul ei iubit, Daniel Onoriu. Dacă indiciile vor duce către campionul naţional de raliu, acesta ar putea sta după gratii între o lună şi trei ani. Mai ales că incendiul s-a extins şi la o altă maşină parcată lângă cea a Simonei.


    Aşa arată Lancia  Simonei după ce  a luat foc joi seara
Aşa arată Lancia Simonei după ce a luat foc joi seara

Daniel Onoriu este un cunoscut pilot de raliuri


    Daniel cu Isabela,  actuala soţie
Daniel cu Isabela, actuala soţie

Daniel este nepotul celebrei Gabi Luncă şi a marelui acordeonist Ion Onoriu însă nu a moştenit pasiunea pentru muzică, ci pentru motoare. Daniel este pasionat de maşini încă de la o vârstă fragedă şi este cunoscut în lumea sportului auto sub porecla de “Ono”. A câştigat pe rând diferite concursuri de karting, dar şi de motociclism. În 2006, după un accident de motocicletă, în urma căruia a stat 9 zile în comă, a fost nevoit să renunţe la motociclism. Pe plan personal, lucrurile nu au fost prea liniştite.

El şi iubita lui, Mihaela,  s-au căsătorit pe vremea când erau numai nişte copii, el având 17 ani, iar ea 13 ani. Mariajul lor a fost unul aranjat, dupa tradiţia rromă, şi au rămas împreună vreme de 13 ani. Cei doi au trei copii, o fată şi doi băieţi. Apoi, Onoriu a cunoscut-o pe Simona, cu care a stat 10 ani. În februarie 2017 a cunoscut-o pe Isabela, pe care a şi luat-o de soţie la începutul acestei luni. Despre incidentul de ieri, şi Daniel Onoriu şi-a spus punctul de vedere: “Am stat la poliţie vreo 7 ore pentru declaraţii. Am fost oprit în trafic de organele de poliţie şi m-au dus la secţie, am stat vreo 30 de minute în cătuşe, mi s-au luat amprente, mi s-au făcut poze aşa cum am văzut în filme, ca ultimul infractor. Am fost acuzat de fosta mea iubită că i-am dat foc unei maşini pe care eu i-am cumpărat-o.…. Simona, m-ai dezamăgit tare cu ceea ce ai făcut, dar pentru că te-am iubit TE IERT”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net