Smiley scoate untul din colegii lui pentru FestiGal! Când va avea loc evenimentul

Ultima actualizare:

    Smiley s-a implicat într-un nou proiect ineditFoto: Sever Gheorghe
Smiley s-a implicat într-un nou proiect ineditFoto: Sever Gheorghe

Premieră în România! Pe 1 şi 2 decembrie, la Sala Polivalentă are loc prima ediţie din „FestiGal”, un spectacol de lumină şi culoare, unde Smiley şi Pavel Bartoş s-au implicat cu trup şi suflet şi şi-a adunat colegii pentru a realiza cel mai tare spectacol. Click vă spune cine sunt vedetele care vor apărea în show, dar şi alte detalii inedite din culise.

Până când spctacolul va avea premiera, Smiley şi colegii lui, care fiecare va fi un personaj special, repetă de zor într-o sală specială închiriată pentru acest eveniment. 

Zilelele trecute, cântărețul şi echipa de la HaHaHa Production au organizat o conferinţă de presă chiar în interiorului Carrefour Romania, partenerul oficial al evenimentului. Aici am aflat că FestiGal e un spectacol total, unic, în premieră absolută în România, care aduce pe aceeași scenă cele mai iubite nume din lumea muzicii de la noi din țară, elemente de teatru, musical, circ și improvizație, dansatori și acrobații. Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă din Capitală, în zilele de 1 și 2 decembrie 2016.


    Festigal va avea loc pe 1 și 2 decembrieFoto: Sever Gheorghe
Festigal va avea loc pe 1 și 2 decembrieFoto: Sever Gheorghe

FestiGal prezintă un concept unic în România prin show- ul "Am un vis" la care vor lua parte vedete precum Smiley, Pavel Bartoş, Elena Georghe, Sore, Nicole Cherry, Anda Adam, Connect- R, Alina Eremia, Puya, Feli, Shot, Andra Gogan, Bibi, Alex Velea, Randi şi mulţi alţii. 25 de dansatori corordonaţi de coregrafi se vor afla sub coordonarea artistică a lui Stefan Haves, regizorul grandiosului "Cirque du Soleil". Cel care s-a ocupat de costume se numeşte Cristian Bucă, regizorul român este Iura Luncaşu iar Gal Golan se numeşte cel care a avut ideea acestui concept. Trupe de dansatori și acrobați vor anima atmosfera, iar Smiley, în dubla calitate de interpret și co-producător, va invita pe scenă și oameni simpli, cu talente nebănuite. Preselecțiile organizate la Circul Globus i-au determinat pe acești anonimi inspirați să iasă din umbră! Muzica va fi oferită de HaHaHa Production, iar preţ de două ore, „Spectacolul Spectacolelor”, aşa cum mai a mai fost numit, va aduce în faţa publicului efecte şi proiecţii speciale pe ritmurile unora dintre cele mai populare melodii din industria muzicală românească.


    Spectacolul va avea și elemente de circFoto: Sever Gheorghe
Spectacolul va avea și elemente de circFoto: Sever Gheorghe

„Sunt extrem de bucuros că visul nostru încă de acum opt ani devine realitate şi îmi face o deosebită plăcere să anunţ prima ediţie a acestui eveniment inedit. Vă asigur că show-ul va depăşi absolut orice imaginaţie, va fi ceva nemaiîntâlnit pe vreo scenă din România. Sunt convins că fiecare dintre cei care vor veni pe 1 şi 2 decembrie la Sala Polivalentă va fi cucerit de spectacolul de pe scenă, de jocurile de lumini, de efectele speciale şi de acrobaţiile prezentate”, a spus Gal Golan, creator şi producător executiv FestiGal.

La evenimetele de la sala Polivalenta din 1 si 2 decembrie se vor găsi tricouri speciale cu imagini FestiGal, care costă 35 de lei. Noua gamă tricouri, care sunt în serie limitată sunt personalizate cu picturi din seria "Teatrul Vieţii" ale artistului brazilian Claudio Souza Pinto, pentru ca publicul să intre în atmosfera magică a spectacolului. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net