Socrul Antoniei se teme să-și lase nepoata pe mâna cuscrei

Ultima actualizare:

    Ciro, tatăl lui Vincenzo,  nu o are la inimă pe Denise  Iacobescu. Femeia e divorțată  și a fost expulzată din  America, unde a stat ilegal
Ciro, tatăl lui Vincenzo, nu o are la inimă pe Denise Iacobescu. Femeia e divorțată și a fost expulzată din America, unde a stat ilegal

Italianul Ciro Castellano a tras de timp cât a putut, pentru a nu-şi lăsa nepoata în România, pe motiv că familia nurorii sale are un trecut cam pătat. Iar cel mai tare o urăşte pe cuscra sa, Denise Iacobescu, care a făcut boacăne în America.

Cea mai mare dorinţă a Antoniei  (26 de ani) este pe cale să se împlinească. După aproape doi ani de scandaluri infernale, ea şi Vincenzo  (29 de ani) vor divorţa (n.r.-miercuri, ei au depus actele de divorţ, la notar), prilej cu care o va putea aduce în România, în vacanţe, pe fiica lor, Maya (4 ani), stabilită în Italia, alături de bunici.

Vestea nu este însă deloc pe placul socrului ei, Ciro, care, potrivit apropiaţilor lui, nu o are la inimă pe mama Antoniei, Denise (45 de ani), femeia care are interdicţie de a mai pune piciorul în America, unde a lucrat ca manichiuristă, după ce a fost prinsă de autorităţi locuind fără acte legale.

În prezent, aceasta îşi câştigă existenţa ca vânzătoare la un magazin de bijuterii. Mai mult, tatăl lui Vincenzo nu-l înghite nici pe Alex Velea, solistul din cauza căruia Antonia şi-a stricat casa, şi cu care senzuala brunetă a făcut un copil, pe Dominic (6 luni).

Despre Velea, italianul le-a spus prietenilor  că n-are încredere să o lase pe Maya în preajma lui, căci trupul lui este expoziţie de tatuaje şi că nu pare om serios. Acum două zile, Ciro nu s-a abţinut şi  i-a dat Antoniei peste nas. ”Maya va sta în vacanţă, cu Antonia, căci are şi o mamă, nu? Sper să aibă grijă de ea. Antonia n-a mai venit însă în Italia, ca să-şi vadă fiica, de două luni, pozele pe care şi le postează pe Facebook nu-s recente”, a declarat acesta, indignat, la Antena Stars.

Click! a prezentat pe larg detalii  despre divorţul dintre Antonia şi  Vincenzo Castellano. Miercuri, cei  doi au înregistrat actele la notar
Click! a prezentat pe larg detalii despre divorţul dintre Antonia şi Vincenzo Castellano. Miercuri, cei doi au înregistrat actele la notar

Denise, mama Antoniei,  moare de dorul  nepoţelei Maya
Denise, mama Antoniei, moare de dorul nepoţelei Maya

Antonia are un bebe cu Alex Velea

Solista s-a îndrăgostit acum doi ani, de colegul ei de scenă, Alex Velea, cu care, inițial, se vedea pe ascuns, și cu care acum are un băiețel, pe Dominic. Când relația lor clandestină a devenit publică, Antonia a trebuit să se mute din casa lui Vincenzo, bărbatul căruia, în 2011, îi jurase credință într-o Biserică Catolică.

Deși solista vrea să facă nuntă și cu actualul iubit, în toamnă, zi în care îl vor boteza pe Dominic, iată că șansele ca ea să mai ajungă la altar sunt aproape nule, nu de alta, dar odată căsătorită religios, mirii catolici rămân uniți, prin jurământul făcut în fața lui Dumnezeu, până la moarte.

Alex e topit  după Dominic
Alex e topit după Dominic
image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net