Sofia Vicoveanca a dezvăluit ce ține în traista pe care o are mereu pe scenă

Ultima actualizare:

    Sofia Vicoveanca a crescut în vremuri tulburiFoto: Facebook
Sofia Vicoveanca a crescut în vremuri tulburiFoto: Facebook

Născută în Toporăuți, parte a Bucovinei care a fost anexată de URSS, și mutată alături de mamă în Vicovu de Sud, județul Suceava, Sofia Vicoveanca a devenit nu doar o emblemă a muzicii populare românești, dar și un om care a demonstrat că poate învinge soarta potrivnică.

Deși în copilărie, părinții ei se descurcau bine material, viața Sofiei s-a schimbat când tatăl său a a fost luat ca prizonier de ruși. Duritatea despre care unii vorbesc în ceea ce o privește pe îndrăgita artistă vine ca o reminiscență din copilărie, când peste tot vedea oameni încercănați de griji și îngreunați de probleme, a dezvăluit chiar ea într-un interviu pentru cei de la Adevărul.

Tatăl, cel de la care a învățat ce este respectul pentru muncă și corectitudinea, nu a aprobat pasiunea din care fiica lui a făcut o meserie, muzica. Chiar și așa, a fost de multe ori la spectacolele Sofiei. Mama artistei, însă, a fost cea de la care a moștenit o mulțime de cântece, dar de la care a învățat și cum să țină în frâu o gospodărie, dar și „să nu vorbesc mult, să nu râd tare și să nu-mi stea mâinile niciodată”.

Momentul în care a trebuit să părăsească satul natal a fost unul de cotitură pentru un copil care a plecat alături de mamă la o mătușă din județul Suceava. Mama a îngropat toate bunurile de valoare, în speranța că se vor mai întoarce acasă. Gustul pe care Sofia îl asociază și acum cu acele momente este cel al ciocolatei cu marțipan, primită la pachet din America, pe care nu a mai găsit-o nicăieri de atunci și pe care o degusta ore întregi pentru a nu o termina prea curând.

Are un singur fiu și două nepoate


    Fiul și nepoatele sunt lumina ochilor eiFoto: arhivă personală
Fiul și nepoatele sunt lumina ochilor eiFoto: arhivă personală

De la soțul Victor Micula, de profesie ziarist, solista a rămas cu dragostea pentru lectură, dar și cu un fiu, Vlad, de care este foarte apropiată și cu care discută mai de toate. Și-ar fi dorit mai mulți copii, ba chiar să și înfieze, prin anii 70, dar dorința nu i s-a mai împlinit. La o lună de la această întâmplare, a simțit că va avea propriul prunc. De la Vlad are două nepoate, Ana Sofia și Maria Cătălina, cele pe care le iubește ca pe ochii din cap.

Povestea emoționantă din spatele traistei artistei


    Traista și mărgelele sunt unele dintre elementele definitorii ale ținutelor artisteiFoto: arhivă personală
Traista și mărgelele sunt unele dintre elementele definitorii ale ținutelor artisteiFoto: arhivă personală

Multă lume este curioasă ce ține artista în traista pe care o are mereu pe scenă. Nu a mai păstrat secretul și a dezvăluit sursei citate că ține apă, medicamente, agrafe și 10 lei. Poate părea surprinzător, dar povestea banilor pe care-i are cu ea este una emoționantă. „Eram la un spectacol într-un cămin cultural dintr-un sat din Botoşani. După ce am cântat, pe scenă a urcat un bătrânel care mi-a spus că am cântat la nunta fiicei sale şi care mi-a dat o bancnotă de 10 lei ca să îmi iau o ciocolată. Am zis că dumnealui are mai mare nevoie de acei bani decât mine, dar nu a vrut să-i ia înapoi astfel că am jurat că nu voi cheltui acei 10 lei câte zile voi avea. Şi eu mă ţin de cuvânt”, a mărturisit Sofia Vicoveanca.

Povestea numelui de familie vine de la locul în care a ajuns cu mama ei, Vicov. Numele de familie al tatălui era Fusa, iar cel al soțului, Micu, dar a rămas la Vicoveanca pentru că așa a devenit cunoscută și i s-a părut un nume de scenă potrivit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net