Solistul care a slăbit 62 kg, naș în costum popular. Gabriel Dumitru a botezat un băiețel în Bucovina

Ultima actualizare:

    Solistul Gabriel Dumitru este topit după finul luifoto: arhiva personala
Solistul Gabriel Dumitru este topit după finul luifoto: arhiva personala

Interpretul de muzică populară care s-a reinventat după ce a slăbit 62 de kilograme are parte de o ascensiune în carieră, care vine la pachet cu noua lui atitudine, mai relaxată și care inspiră siguranță. Gabriel Dumitru este solicitat să apară la multe emisiuni folclorice, iar recent a bifat și un eveniment de suflet, fiind naş pentru a doua oară.

Solistul Gabriel Dumitru, care a slăbit 62 de kilograme, a avut săptămâna trecută un eveniment important. Gabriel Dumitru (28 de ani) a fost naş pentru Vlad, fiul unor colegi din muzica populară. „Am botezat marţi, pentru că în weekend avem spectacole şi nu aveam când să petrecem. E copilul colegei mele, Ancuţa Corlăţan, cântăreaţă din Bucovina, şi al soțului ei, Adi. Am fost naş alături de colegii mei, Oana Tomoioagă, Tana Ştefănescu din Banat şi Alexandru Brădăţan. În Bucovina se pun mai mulţi naşi şi am fost îmbrăcaţi în costume populare. I-am făcut cadouri lui Vlad haine, jucării şi bani. Am fost naş pentru a doua oară şi am fost emoţionat, pentru că finii au fost alături de mine mereu. Îmi sunt dragi acest copilaş şi fratele lui mai mare cu doi ani. Îmi doresc și eu copii”, ne-a spus Gabriel Dumitru.

Imagine superbă de la botezul tradițional din Bucovina
Imagine superbă de la botezul tradițional din Bucovina

Gabriel Dumitru și-a micşorat stomacul după ce a fost respins de mai multe televiziuni

„Activez în muzica populară de 10 ani şi am avut 142 de kilograme la 1,88 metri înălțime. Cânt de la 18 ani, am avut un spectacol în care am sărbătorit această aniversare. Acum cinci ani eram diagnosticat cu obezitate morbidă de gradul al treilea. La 23 de ani m-am apucat de slăbit, pentru că înainte de asta toţi realizatorii din muzica populară mă tăiau de pe listă din cauza imaginii. Deși am câştigat o mulţime de premii, îmi spuneau că nu încap pe ecranul televizoarelor și că trebuie să arăt bine ca să mă poată invita la emisiuni. Aşa că m-am ambiţionat, mi-am micșorat stomacul chirurgical şi am eliminat excesul de piele din zona sânilor, cu ajutorul ginecomastiei. Claudia Ghițulescu a stat cu gura pe mine să-mi operez stomacul, ca să nu risc să fac diabet. Aveam multe probleme, mă dureau capul și picioarele și aveam probleme cu inima. Ea m-a scăpat de la moarte”, a povestit Gabriel Dumitru.

Citește și:

Solistul Gabriel Dumitru avea 142 kg și era respins de toate televiziunile. Cum arată acum

Vedete care şi-au făcut operaţie de micşorare a stomacului

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
banner cristina cioran png
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net