Soția este cea care l-a găsit pe Papaiani leșinat în baie

Ultima actualizare:

    Sebastian Papaiani se află şi acum în spital după ce a suferit un atac cerebral foto: Click!
Sebastian Papaiani se află şi acum în spital după ce a suferit un atac cerebral foto: Click!

Maestrul în vârstă de 79 de ani a suferit, despre care s-a aflat joi (26 mai) că a fost internat de urgență pe secția de Neurologie a Spitalului Universitar din Capitală, ar fi suferit atacul cerebral care l-a adus în stare gravă chiar luni (23 mai). Potrivit unor surse, cea care l-a salvat este soția, Marcela, care a chemat imediat Salvarea.

Se pare că lui Sebastian Papaiani i s-a făcut rău acasă, imediat după ce și-a băut cafeaua de dimineață. „I s-a făcut rău în baie, unde a căzut şi a fost găsit de soţie prăbuşit”, a declarat un apropiat al actorului, citat de ziarulring.ro.

După accidentul vascular suferit la începutul săptămânii, starea artistului ar fi încă gravă, dar stabilă. Potrivit aceleiași surse, Sebastian Papaiani poate vorbi, dar ar avea o pareză care i-a afectat piciorul stâng. Cum este firesc în astfel de cazuri, medicii rămân rezervați în privința evoluției sănătății actorului.

Accidentul vascular cerebral este o urgență medicală majoră, la fel ca infarctul miocardic. Are loc atunci când un vas de sânge de pe creier plesnește sau este blocat de un cheag de sânge. Zona care era alimentată de acel vas rămâne fără oxigen, iar concescințele pot fi extrem de grave.

Rolul „Păcală” l-a consacrat în inimile românilor

Sebastian Papaiani, în 1974, în filmul „Păcală”, unde a interpretat rolul principal
Sebastian Papaiani, în 1974, în filmul „Păcală”, unde a interpretat rolul principal

Născut la 25 august 1936, actorul Sebastian Papaiani are origini grecești, din partea tatălui său, Alecu Papayannis. Născut în Pitești, artistul a fost marcat în copilărie de spectacolele de circ pe care le vedea și de filmele ce rulau în acei ani, cu John Wayne și Johnny Weissmuller în rolurile principale. La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, dar nu renunță la pasiunea pentru artă. Joacă teatru de amatori, îndrumat de Crina Cojocaru, fosta Miss România 1936, care îl determină să treacă peste multe obstacole și să devină actor. 

Papaiani a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală în 1960 și a debutat în comedia „Un surâs în plină vară” (1963), sub îndrumarea regizorală a lui Geo Saizescu, alături de actrița Florina Luican (70 de ani).

A filmat an de ande an, atât în drame, cât și în comedii și va rămâne pentru totdeauna de neegalat în memoria cinefililor în rolurile Plutonier Căpșună din seria „B.D.”, Alecu din „Astă seară dansăm în familie”, Păcală, din filmul cu același nume, Pompei din „Toamna bobocilor” sau Ieremia din „Toate pânzele sus”.

La 13 decembrie 2002, Sebastian Papaiani a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

Sebastian Papaiani este cunoscut nu doar din marile producții cinematografice al României, ci și din cele de televiziune. Actorul a făcut parte și din distribuția unor telenovele, precum „Lacrimi de iubire” (2005) și „Daria, iubirea mea” (2006), dar a acceptat și provocarea unui serial de comedie pentru micile ecrane, „Nimeni nu-i perfect” (2008).

Sebastian Papaiani în filmul de debut, „Un surâs în plină vară” (1963)

image
image
image
image
image
image
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
image
actualitate.net
image
actualitate.net