Am trăit să o vedem şi pe asta! În prima ediţie “iUmor” din noul sezon, în platoul Antenei 1 “au venit” cei mai cunoscuţi sâni din lume, împreună cu posesoarea lor, Busty Heart, pe numele ei din buletin Susan Skyes.


Femeia are 55 de ani, este americancă şi a reuşit să-i lase cu gura căscată pe juraţii Cheloo, Delia şi Mihai Bendeac.

Dacă vă uitaţi la poză, veţi înţelege de ce. Silicoanele lui Busty Heart cântăresc împreună 20 kg şi nu prea au efect afrodiziac, ci distrugător.

Americanca, fostă stripteuză, actualmente actriţă, a turtit cu sânii doze de bere, un pepene verde, dar şi o cărămidă uriaşă.

Apoi a luat două sticle cu lapte şi le-a lovit de “balcoane”, făcându-le ţăndări.

Cert e că spectacolul inedit i-a asigurat Antenei 1 poziţia de lider, înregistrând la nivelul publicului comercial o audienţă medie de 11,8 puncte de rating şi 25,9% cotă de piaţă. La PRO TV, “Vocea României Junior” a avut 8 puncte de rating şi 17,6% cotă de piaţă. 

 
 
Loading...