Spectacolele lui Florin Piersic, suspendate: «Ar fi fost cel mai expus virusului»

Ultima actualizare:

    Florin Piersic şi  Medeea Marinescu,  în una dintre cele mai  îndrăgite piese de teatru
Florin Piersic şi Medeea Marinescu, în una dintre cele mai îndrăgite piese de teatru

Dezamăgire mare pentru fanii marelui actor Florin Piersic! După o absenţă de şase luni de pe scena teatrului, maestrul avea programate patru spectacole în august, la Bucureşti, dar, din păcate, au fost suspendate din cauza ameninţării COVID - 19. În vârstă de 84 de ani, celebrul actor ar fi fost cel mai expus pericolului. 

Ziarul Click! a scris, nu cu mult timp în urmă, despre absenţa lui Florin Piersic de pe scenă. Trist, dezamăgitor şi fără stare - prin astfel de trăiri a trecut marele Florin Piersic din cauza faptului că lumea teatrului s-a oprit în loc din cauza pandemiei. Pentru un om cu o carieră ce numără peste 60 de ani a fost ca şi cum l-ai priva de aer. Însă sufletul i s-a umplut de bucurie când a aflat că se va întoarce pe scenă, alături de Medeea Marinescu, în piesa “Străini în noapte”, care era programată pe 3, 7, 28 şi 29 august, la “Grădina de Vară Herăstrău a Teatrului Constantin Tănase”.  Iată însă că explozia de cazuri COVID – 19 din ultima vreme le-a frânt artiştilor speranţa reîntâlnirii cu publicul. Nu doar Florin Piersic şi partenera sa de scenă sunt dezamăgiţi, ci şi fanii, care aşteptau cu mult interes să îşi vadă actorii preferaţi. De altfel, toate spectacolele din luna august au fost suspendate şi se pune un semn de întrebare şi în dreptul celor din septembrie.

“Eu am jucat câteva spectacole în perioada aceasta, şi pe căldură, însă nu este bine. Ar fi fost un risc mare pentru Florin - şi virusul, şi canicula. În ultima perioadă, a crescut foarte mult numărul bolnavilor şi am decis să suspendăm spectacolele. În august aveam patru reprezentanţi, plus cele din septembrie, însă situaţia este incertă şi pentru luna respectivă”, dezvăluie Medeea Marinescu pentru Click!.“Florin este în mare vervă şi abia aştepta să urce din nou pe scenă, mai ales că de aproape şase luni n-a mai jucat. El era însă cel mai expus dintre noi, riscurile sunt prea mari”, mai spune frumoasa actriţă. 

Dezolant: Grădina de Vară  din Herăstrău, fără spectatori
Dezolant: Grădina de Vară din Herăstrău, fără spectatori

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
banner cristina cioran png
image
actualitate.net
image
actualitate.net