Îndrăgita actriță Stela Popescu ar fi împlinit azi, 21 decembrie, vârsta de 85 de ani. Stela Popescu s-a născut la Bălţi, în Basarabia. A realizat cupluri celebre alături de Ştefan Bănică şi Alexandru Arşinel şi a reuşit să se menţină în topul celor mai iubiţi actori ai scenei româneşti timp de mai bine de jumătate de veac. Iată cele mai frumoase poze din tinerețea actriței, dar și o serie de amintiri vesele și triste.


Stela Popescu a făcut furori încă de la începutul carierei sale de artistă, atât cu talentul actoricesc, cât şi cu frumuseţea. Doamna teatrului românesc a susţinut că a refuzat să apeleze la medicul estetician, mai mult de frica anesteziei, aşa că încât faţa ei nu a suferit nici o îmbunătăţire de acest gen, deşi multe femei nu prea i-au dat crezare. 

S-a născut într-o familie de învăţători modeşti, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. În 1940, tatăl ei, considerat intelectual, deci duşman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu ea în România, la Braşov. În 1953 a susţinut examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki", la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.

În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".

În 1969, Stela părăseşte Revista şi se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susţine şi o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puţin timp după divorţul de Dan Puican.

Stela Popescu, amintiri vesele și triste

Într-un interviu sincer pentru ziarul ”Adevărul”, din martie 2012, Stela Popescu și-a povestit întreaga viață, cu bune și rele.

  • Aveam 5 ani. Tata a fost deportat în Siberia în 1940. Ruşii au avut un sistem foarte inteligent de a ocupa Basarabia. Au luat într-o noapte tot ce era intelectual, bărbaţi în special, şi i-au dus direct, în vagoane, la Vladivostok. Şi au adus în loc tot ce se chema funcţionar rus.
  • Aveam două linguri, două furculiţe, o faţă de pernă, ce altceva? Ce puteai să iei, ce să cari? Îţi dai seama ce era? '44, război... Să pleci cu un copil în braţe. Şi cu o lădiţă. Ceva îngrozitor, mai ales pentru o femeie.
  • Tata a scris 18 ani şi n-am primit nici o scrisoare de la el. Toate scrisorile se adunau de către autorităţi şi le dădeau foc în apropiere, într-un şant. Pe el l-au dus la capătul pământului, în Siberia. Le-au dat conserve şi topoare şi le-au zis să-şi facă barăci. Stomacul tatei era ca fierul când l-am reîntâlnit, de la atâtea lemne tăiate. A mâncat rădăcini de copaci, a scăpat cu viaţă.
  • În 1958, tata a fost eliberat. S-a dus în satul de unde era mama lui. Aici a stat alţi 19 ani, profesând ca învăţător la o şcoală. N-avea voie să părăsească Basarabia. Eu cu mama eram deja în România şi pe atunci nici nu aveai voie să te duci în vizită acolo, decât prin excursii. Până la urmă am reuşit. Am luat o excursie ONT, Chişinău-Kiev-Moscova şi înapoi. Apucai să stai trei zile la Chişinău şi a fost suficient să-l revăd.

stela_si_tata.jpg

Stela Popescu familie, tata, Vasile Popescu, Stefan Banica, Puiu Maximilian, Alexandru Arsinel
Stela Popescu avea o relație specială cu tatăl ei, Vasile Popescu
foto: arhivă personală
  • În 1977, l-am adus în România pe tata. Timp de doi ani am făcut cereri de reîntregire a familiei către Marea Adunare Naţională, eu la Bucureşti, el la Moscova. A trăit până la 91 de ani, cu toată aventura din Siberia. Ca să moară de la o operaţie de bilă, pentru că nu l-au îngrijit bine la spital.
  • Mama m-a crescut mai rezervată. Nu exista să mă pupe, să se pisicească pe lângă mine. Îi era teamă să nu mi-o iau în cap. În schimb, era obsedată de educaţia mea. Vă spun o întâmplare. Eram la grădiniţă, în satul în care m-am şi născut, Slobozia Hodorogea. În jur era zăpadă, erau câini pe stradă. „Ti duci la grădiniţî". 6 ani aveam. Eu, „nu, că-i zăpadă". M-a luat de o aripă şi m-a dus direct la grădiniţă, unde era numai educatoarea. Nimeni nu adusese copiii. Învăţătoarea i-a zis mamei că-i nebună. „S-învieţe că e diminiaţă şî ia trebui să se ducă la grădiniţî!”

Citește și:

Bărbații care i-au marcat Stelei Popescu viața și cariera

Acasă la Stela Popescu. Avea pereții tapetați cu pozele lui Puiu, marea ei iubire

  • Am făcut toată şcoala la Braşov şi liceul tot acolo, după care, în 1954, m-am întors la Bucureşti, pentru facultate. Mai exact am dat la Facultatea de Teatru şi am căzut cu brio. Eram din provincie, nu ştiam să mă îmbrac, cu părul vraişte, ziceai că-s smulsă de gâşte. Eram un băieţoi. Aşa a fost firea mea, până pe la 20 de ani.
  • Ştiţi cum am avut eu noroc cu televiziunea? M-au chemat acolo - eu eram gagică mişto, să ştiţi!, subţirică, dansam, cântam, aveam şi un soi de optimism permanent care place - şi era preşedinte unul Topor, care era ochiul limpede, să nu scape ceva! Într-o seară, după un spectacol, imediat a sunat Topor. Toţi au îngheţat. „Mă, cine e asta care a prezentat?" „E studentă la Teatru, în anul II, ştiţi, Stela Popescu." „S-o mai chemaţi, că-i foarte bună!" Din clipa aia am avut undă verde.

3-stela-stefan-banica2.jpg

stela popescu stefan banica
Înainte de Arșinel, partenerul de scenă al Stelei Popescu a fost Ștefan Bănică
  • Primul show pe care l-am făcut cu Bănică a fost rezultatul scrisorilor din ţară. La noi nu prea se făceau show-uri, de când a venit Ceauşescu nu era voie. Tot ce se chema actor, muzicant, artist nu trebuia să fie singur. Trebuia să mai fii cu cineva. Datorită acestor scrisori care tot veneau din ţară, Tudor Vornicu a venit la bărbatu-meu (n.r. - Mihai Maximilian) acasă şi a spus că trebuie să scrie un text pentru mine şi să găsească un bărbat. Bănică era en vogue. Făcuse două cântece, „Gioconda se mărită" şi „Vă rog să-mi acordaţi", şi explodase! În plus, era un actor foarte bun, nu semăna cu nimeni. Bănică avea o delicateţe pe care n-ai fi crezut-o. Avea o fineţe, o eleganţă pe scenă.

stela_popescu_si_mihai_maximilian.jpg

Mihai Maximilian şi Stela Popescu
  • A scris bărbatu-meu (n.r. Mihai Maximilian) un show de 45 de minute - primul show aşa lung din istoria Televiziunii Române! Asta era în 1972. A doua zi dimineaţa nu se mai putea trăi de telefoane! Toate casele de cultură, din toată ţara, ne invitau să jucăm la ei. Asta, deci, datorită lui Tudor Vornicu.
  • Îmi lipseşte foarte tare soţul meu, pentru că noi eram dincolo de soţ şi soţie. Făceam aceeaşi profesie, aveam încredere unul în celălalt. El mi-a spus odată: „Niciodată să nu crezi că îmi datorezi ceva. Tu ai fi fost mare artistă chiar dacă nu existam eu!". Eu îi spuneam: „De ce lumea nu ştie că tu scrii toate textele astea?". „Nu trebuie să ştie!" El venea la fiecare spectacol şi urmărea poante pe care le introducea special, foarte ascunse. Şi urmărea să vadă cum reacţionează publicul. Avea o satisfacţie nebună când se prindeau.

Citește interviul integral pe www.adevarul.ro

5546_5546_stela_popescu_vasile_veselovschi_mihai_puiu_maximilian.jpg

Stela Popescu familie, tata, Vasile Popescu, Stefan Banica, Puiu Maximilian, Alexandru Arsinel
Stela Popescu, Vasile Veselovschi, Mihai (Puiu) Maximilian)
foto: Teatrul Constantin Tănase

Pe 23 noiembrie 2017, Stela Popescu a fost găsită decedată în locuința sa. Actriţa a murit din cauza unul accident vascular cerebral masiv şi era decedată de aproximativ 12 ore când a fost găsită.

 
 
Loading...