SURVIVOR 2021 Elena Marin, eliminată înainte de marea finală. "Mai era un singur pas"

Ultima actualizare:

    Elena Marin, eliminată de la Survivor Româniafoto: Kanal  D
Elena Marin, eliminată de la Survivor Româniafoto: Kanal D

Sâmbătă, 10 iulie, are loc marea finală SURVIVOR 2021, iar joi, cu două zile înainte de actul final, Elena Marin a părăsit competiția în care a supraviețuit timp 6 luni.

În ediția difuzată joi seara, la Kanal D, în cursa pentru votul publicului au intrat Elena Marin, Maria Chițu și Zanni. Elena a primit însă cele mai puține voturi și a părăsit concursul. Consiliul de eliminare a fost live și plin de emoție. Iată declarația Elenei Marin, la cald.

„A fost o expriență frumoasă, pe care nu o voi uita niciodată. Au fost foarte multe momente frumoase, am avut multe lucruri de învățat aici, m-am redescoperit. Am învățat de la fiecare câte ceva. Mai era un singur pas. Sunt mândră de mine, că am ajuns până aici. În același timp îmi doream să pot mai mult. Încerc să nu mă critic, dar întotdeauna te gândești la ce ai greșit, la ce aș schimba la mine, să reușesc să ajung până la final. Vreau să mulțumesc celor care m-au susținut. Mulțumesc Survivor pentru șansa pe care mi-au oferit-o, că de fiecare dată ne-ați susținut în mod egal. Ați fost ca un tătic pentru noi, mulțumesc producției, oamenilor care și-au desfășurat munca cot la cot cu noi și au trăit în aceleași condiții, departe de familii. A fost un proiect unic, pe care nu-l voi uita niciodată”, a spus Elena Marin.

Marea finală Survivor, sâmbătă, 10 iulie

Maria Chițu, Zanni, Marius Crăciun și Andrei Dascălu se luptă vineri, 9 iulie, pentru calificarea în finala Survivor România, care va avea loc sâmbătă, 10 iulie, de la ora 20.00. Foști concurenți ai sezonului al doilea al reality-ului vor fi prezenți în Republica Dominicană, pentru a-și susține favoriții în Marea Finală. "La Marea Finală, în consiliu, se întorc foști concurenți Survivor România 2021", a anunțat Daniel Pavel. Câștigătorul va fi ales de telespectatori, iar acesta, unul dintre Războinici sau Faimoși, va pleca acasă cu premiul fabulos pus în joc, în valoare de 250.000 de lei.

Citește și:

EXCLUSIV Câți bani iau pe săptămână vedetele de la «Survivor». Topul celor mai bine plătiți "Faimoși'

SURVIVOR ROMÂNIA 2021. Sebastian Chitoșcă a fost eliminat din concurs. Surpriza anunțată de Daniel Pavel

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net