Szobi Cseh a fost înmormântat cu onoruri militare. Sute de oameni l-au însoţit pe ultimul drum FOTO EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Crucea maestrului Szoby Cseh a fost puetată în braţe de un militar din Garda de OnoareFoto Marian Iliescu
Crucea maestrului Szoby Cseh a fost puetată în braţe de un militar din Garda de OnoareFoto Marian Iliescu

Szobi Cseh a fost condus, pe ultimul drum în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi, dar şi foarte mulţi oameni necunoscuţi care poate nu au avut prilejul să-l cunoască pe marele cascador decât din filmele în care acesta a jucat. Aproximativ 250 de persoane au fost prezente la ceremoniile de duminică după amiază.

Zeci de oameni au venit la cimitorul Bellu pentru a asista la înmormântarea acestuia. Surprinzător însă, la cimitir se află puţini colegi de generaţie şi mai mulţi curioşi.

În aşteptarea ieşirii sicriului din biserică, după slujba efectuată
În aşteptarea ieşirii sicriului din biserică, după slujba efectuată

Au venit, de asemenea, şi câţiva oameni politici, iar preşedintele şi premierul României au trimis, fiecare, coroane de flori şi condoleanţe.

Sicriul regretatului cascador este acoperit cu steagul României şi condus către locul în care îşi va dormi somnul de veci.

Sicriul a fost acoperit cu drapelul naţional
Sicriul a fost acoperit cu drapelul naţional

Perioada concediilor şi canicula au făcut ca Szobi să nu fie însoţit de prea multe persoane pe ultimul drum.

Sicriul cu trupul marelui cascador a fost purtat şi la intrarea în Cimitirul Belu
Sicriul cu trupul marelui cascador a fost purtat şi la intrarea în Cimitirul Belu

Mulţi colegi de breasă se află zilele acestea în vacanţă, printre aceştia numărându-se şi "fratele" lui, Florin Piersic, pe care cascadorul l-a iubit şi apreciat nespus.

Fanfara Gărzii de Onoare a stat la căpătâiul lui Szobi
Fanfara Gărzii de Onoare a stat la căpătâiul lui Szobi

Familia cascadorului Szoby Cseh împreună cu soborul de preoţi s-au oprit apoi pentru ultimile cuvinte lângă groapa unde va fi cascadorul înmormântat.

Preotul a ţinut ultima slujbă lângă mormântul care a fost săpat
Preotul a ţinut ultima slujbă lângă mormântul care a fost săpat

Emoţiile au fost foarte puternice pentru soţia Simona şi fiul cel mic Alex care au izbucnit în plâns.

Simona şi Alex şi-au luat rămas bun de la Szoby
Simona şi Alex şi-au luat rămas bun de la Szoby

Oamenii s-au îngrămădit să vadă momentul în care vor vedea pentru ultima oară sicriul cu trupul marelui actor şi cascador care a fost Szoby Cseh.

Oamenii s-au îngrămădit să vadă când este lasat în groapă
Oamenii s-au îngrămădit să vadă când este lasat în groapă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
banner cristina cioran png
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net