Marți, 25 iulie, Denisa Răducu a fost condusă pe ultimul drum în lacrimile și suspinele familiei, prietenilor și oamenilor care au iubit-o pentru ce era și ce făcea cântăreața. Mama manelistei s-a ținut de sicriu pe toată perioada ceremoniei de înmormântare, secătuită de lacrimi și strigăte de disperare.


Lacrimi și multă durere la căpătâiul Denisei Manelista. Rudele și apropiații au venit marți, dis-de-dimineață, în satul ei natal Ștefănești de Drăgășani, din județul Vâlcea, pentru a-i aduce un ultim omagiu. 

 

img_4963.jpg

Sute de oameni au fost prezenți la înmormântare și i-au adus un ultim omagiu cântăreței
foto: click!

 

Un sobor de cinci preoți a oficiat o scurtă slujbă în casa familiei Denisei Răducu, înainte ca solista să fie condusă pe ultimul drum. Sute de oameni au mers să-și ia rămas bun de la cea care le-a fost fiică, prietenă, sursă de inspirație sau pur și simplu, tânăra care le-a deschis ochii și le-a arătat că boala nu ține cont de vârstă frumusețe, talent sau bani.

 

img_5037.jpg

Mama Denisei a stat mereu în spatele mașinii care ducea sicriul cu trupul neînsuflețit la fiicei sale spre groapă
foto: click!

 

”Fata mea, unde te duci”, au fost cuvintele cutremurătoare ale mamei care își vede fiica în sicriul alb și o vede pentru ultima dată.

img_5050.jpg

Cuvinteșe sunt de prisos! Doar o mamă știe cum este să-ți conduci fiica la groapă
foto: click!

 

”Sunt dintr-o comună apropiată și o cunoșteam de mic. A fost o fată simpatizată de toată familia. Regret nespus moartea ei. Ultima mea amintire cu ea e de când am fost la o nuntă și ea a cântat. Era o fată tare sociabilă”, a declarat pentru Click! Vasile Tudor.

img_5104.jpg

Sute de oameni care au cunoscut-o personal sau doar de la televizor au luat parte la ultimul drum al cântăreței de pe acest pământ
foto: click!

 

Stefăneștiul a rămas încremenit și parcă timpul încetinise ca Denisa să rămână cât mai mult printre oamenii pe care îi iubea și o iubeau la rândul lor. Bodyguarzii au avut grijă ca nimeni necunoscut să pătrundă în curtea casei natale, familia, prietenii și cunoscuții putându-și lua rămas bun cum se cuvine. Denisa Răducu a fost condusă spre locul de veci în ritmurile fanfarei și ale unui taraf.

 

La înmormântarea cântăreței au fost prezenți foarte puțini colegi de breaslă, precum Adi de la Vâlcea, Șușanu, Cristian Rizescu și Florin Pește, care îi este și unchi. Multe personalități din industria manelelor, care s-au arătat de-a dreptul devastate de moartea frumoasei blonde, nu și-au făcut apariția, spre dezamăgirea familiei și apropiaților.

”Unde sunt toți artiștii cu care a cântat Denisa? De ce nu au venit la înmormântare?”, se întreba o femeie din sat.

Mama cântăreței abia s-a ținut pe picioare, pe tot parcursul ceremoniei de înmormântare stând în spatele mașinii care ducea sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale către locul de veci. Strigătele de disperare și suspinele care îți tăiau răsuflarea au înduioșat sutele de oameni prezenți, care au încercat să se pună în locul părintelui care își conduce la groapă copilul.

Loading...