Trei actori, la ceas aniversar: 14 ani de comedie sărbătoriţi la Sala Palatului

Ultima actualizare:

    Teo, Vio și Costel marchează acest moment aniversar cu un spectacol la Sala Palatului
Teo, Vio și Costel marchează acest moment aniversar cu un spectacol la Sala Palatului

În lumea umorului de tip stand-up comedy este o realizare să ai 14 ani în slujba umorului de calitate. Doar așa ajungi să fii iubit de public. Dacă ai un public, firește. Iar cei trei actori despre care e vorba în poveste au susținători cu duiumul. Click! îţi spune cine sunt cei care se aniversează în februarie, într-un spectacol de zile mari la Sala Palatului.

Se numesc Teo, Vio și Costel, iar pentru mulţi dintre noi aceste nume înseamnă stand-up comedy. Cei trei aniversează anul acesta 14 ani de când se prezintă în fata publicului. Şi putem spune că o fac sincer. “Fiecare ne alegem momentele de stand-up comedy inspirându-ne din viaţa noastră”, spune Costel. “Sunt glume cu care poţi să ai succes, glume care pot să nu placa publicului. Dar este important să te adaptezi, să fii acolo, să înţelegi reacţia sălii. OK, se poate să nu o spui tu cum trebuie sau chiar să nu fie bună. Dar trebuie să te adaptezi din mers”, recunosc cei trei. După 14 ani ei spun deschis ca publicul a fost “acolo” încă de la început. Poate nu înţelegeau exact fenomenul, aşa cum se întâmplă astazi, dar erau in sala. Şi pentru un stand-up comendiant asta contează. “Noi ne prezentăm în faţa voastră, vorbim despre ceea ce trăim şi ….voi râdeţi…sau nu. Uite, de exemplu ei doi (n.r. Vio si Costel) au făcut copii suficient cât să nu mai fac eu, deci…”, spune cu umor Teo.

Premieră în cariera lor: Sala Palatului

Cei trei nu sunt doar colegi de scenă, ci şi prieteni. Iar asta se observă din modul în care se completează reciproc. Se va vedea cu siguranţă şi pe scena Sălii Palatului, pe 18 Februarie, de la 20.00, în spectacolul “Mare Show La Palat”. “Va spunem în premieră: vom avea un moment de tip Stan şi Bran, în care ne vom bate cu frişcă. Am repetat mult. Vom avea o orchestră care va cânta. Va fi ceva fabulos. Nu se poate rata!”, spun ei. Însă, dincolo de orice glumă, adevărul e că cei trei vor trăi senzaţia unei săli atât de mari pentru prima dată, iar asta îi încântă foarte mult. “Momentul Sala Palatului” a venit şi din dorinţa de a avea în sală public iubitor de comedie de calitate, public care iubeşte ideea de a merge la Sala Palatului, dar nu şi de a veni într-un club pentru a savura actul artistic de stand-up comedy. Cei trei nu fac promisiuni nici că se va râde cu lacrimi fără încetare, nici că vor avea cel mai bun şi unic show de stand-up, nici că vor surprinde cu un concept anume. Promit să fie ei: Teo, Vio și Costel. Au însă o dilemă, pe care speră să o poată rezolva până pe 18 februarie: cu ce se îmbracă. Teo ştie sigur că nu poate purta tricou, deci un sacou ar fi potrivit (poate unul cu paiete), Costel crede că va adăuga ţinutei un fular alb, lung (astfel încât să pară mai înalt), iar Vio e rezervat (speră să îşi surprindă audienţa). Cei care vor să râdă 2 ore şi să fie surprinşi de look-ul “fashoniștilor” Teo, Vio şi Costel îşi mai pot încă achiziționa bilete dintre cele rămase spre vânzare. Organizatorii menţionează faptul că cei cu vârsta sub 18 ani pot participa la spectacol numai cu acordul sau însoţiți de un adult.

image
image
image
image
image
image
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net