Valentina Fătu a ajuns pe perfuzii, din cauza gripei

Ultima actualizare:

    Valentina s-a pozat pe patul de spital
Valentina s-a pozat pe patul de spital

Valentina Fătu (47 de ani), partenera de scenă a lui Vasile Murariu, a trecut prin mari necazuri, după ce s-a pricopsit cu gripă, însă, ieri, ea a dorit să-și liniștească admiratorii.

A postat pe conturile sociale o fotografie din spital, dar și un mesaj emoționant: ” Vreau să spun, cu tot glasul pe care-l am acum, să le spun doctorilor de ieri și spectatorilor, de astă-seară, că, împreună, m-au vindecat! Și să le mulțumesc, cu toată inima mea! Și ar mai fi ceva: ieri seară, pentru prima oară în 24 de ani de teatru, nu am jucat, deși eram trecută pe afiș. Oamenilor acelora, care au fost acolo, în teatru, aș vrea să le spun că îmi pare tare rău, și nu o fac doar ca să mă scuz, ci pentru că n-aș vrea, pentru nimic în lume, să se creadă că nu ne pasă. Mulţumesc echipei de specialiști, de la Spitalul « Sfânta Maria», Profesorului Sarafoleanu, dr. Specialist Violeta Melinte, asistentelor, prețuirea mea, definitivă!”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net