Valentina Pelinel condamnă protestele din Pitești. Ce spune despre părinții elevilor

Ultima actualizare:

    Valentina Pelinel
Valentina Pelinel

A devenit mamă în urmă cu aproximativ patru luni, iar de atunci a început să fie mai receptivă la problemele micuților. Valentina Pelinel este o mamă dedicată, și chiar dacă s-a retras din viața publică pentru a avea grijă de băiețelul ei, nu aputut să nu comenteze pe marginea unui subiect de actualitate.

Vedeta a fost indignată de protestele organizate de mai mulți elevi din Pitești, cu privire la colegul lor diagnosticat cu sindrom ADHD. Recent, Valentina a distribuit pe pagina personală de Facebook un mesaj privitor la situația respectivă.

„«În lumina evenimentelor recente cu privire la excluderea unui copil cu autism de la participarea într-o excursie școlară, simt dorința de a scrie acest lucru. Sunt copii pe care nimeni nu-i invită la zilele de naștere, de exemplu. Există copii cu nevoi speciale, care doresc să aparțină unei echipe sportive, dar nu sunt selectați, deoarece este mai important câștigul decât omenia. Copiii cu nevoi speciale nu sunt rari sau neobișnuiți. Ei doresc doar ceea ce vor toți ceilalți: să fie acceptați!!!». Este nevoie de schimbare în mentalitatea noastră, așa că am preluat acest mesaj de la un prieten și îl distribui cu responsabilitate și motivație. Poate astfel ne mai îmbunăm și noi, poate părinții cu copii sănătoși se trezesc și nu-și mai învață copiii să respingă alți copii cu probleme”, a scris vedeta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net