Valentina Pelinel i-a pregătit lui Borcea actele de divorţ?

Ultima actualizare:

    Alina şi Cristi Borcea s-au căsătorit în 2011, dar erau împreună de şapte ani
Alina şi Cristi Borcea s-au căsătorit în 2011, dar erau împreună de şapte ani

Dacă e sfârşit de săptămână, Alina Borcea e la puşcărie! Soţia fostului boss dinamovist şi-a luat şi sâmbătă (20 februarie) copiii în braţe şi a venit la penitenciarul Jilava, acolo unde Cristi Borcea îşi ispăseşte pedeapsa din „Dosarul Transferurilor”.

”Eu nu am bărbat de lăsat”, spunea Alina Borcea (32 de ani), la începutul lui ianuarie, atunci când a explodat „bomba” că Valentina Pelinel ar fi însărcinată cu Cristi Borcea (46 de ani). Şi se pare că tânăra ţine cu dinţii de familie, mai ales de dragul celor doi copii, George Alexandru (4 ani) şi Gloria Elena (8 luni). Sâmbătă, Alina a venit din nou la penitenciarul Jilava, acolo unde este închis Cristi Borcea, aşa cum de altfel a făcut-o cam în fiecare weekend. De data aceasta, însă, ea a fost „ajutată” şi de naşul de cununie Gigi Becali, care şi-a făcut apariţia la puşcărie în jurul orei 13.30, la scurt timp după sosirea Alinei.

Surse bine informate au povestit pentru Click! că atât Borcea, cât şi Becali ar fi discutat circa două ore cu Alina, timp în care i-au explicat că e bine să se liniştească, să nu mai vobească public despre divorţ şi alte probleme de familie.

”Cristi i-a spus soţiei sale că nu-şi doreşte divorţul. Problema este că el se poartă ca o persoană foarte nehotărâtă, azi spune ceva, mâine dă telefon şi spune cu totul altceva. Nici Alina nu ştie ce să mai creadă”, ne-a povestit un apropiat al familiei.

“Nu se pune problema unui divorţ între noi. Vreau să se termine cu speculaţiile. Nu am vorbit despre divorţ. Eu îmi iubesc soţul şi soţul meu mă iubeşte. Aşa cum am mai spus, eu nu am soţ de lăsat. Problema cea mai mare este că George Alexandru pleacă de fiecare dată în hohote de la tatăl lui. A plâns şi data trecută”, a declarat Alina Vidican pentru Antena Stars.

Faptul că la vizita de săptămâna trecută Alina a venit fără verighetă pe deget şi fără inelul cu care a fost cerută în căsătorie de Borcea a fost motiv de „sărbătoare” pentru amanta Valentina Pelinel.

Potrivit surselor noastre,  blondina, însărcinată în şase luni, s-ar fi oferit să-i pregătească iubitului actele de divorţ şi să-i ofere tot sprijinul necesar, numai să rezolve această situaţie. Ea s-ar fi confesat apropiaţilor că nu va dezvălui cine e tatăl copilului până când acesta nu-şi va rezolva separarea în instanţă de actuala soţie. 

image
image
image
image
image
image
banner zurli png
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net