Valentina Pelinel, în vârstă de 39 de ani, a ales să pună familia pe primul loc și să se dedice în totalitate creșterii micuților ei: Milan Cristian (3 ani) și gemenele Indira Maria și Rania Maria (în vârstă de aproape 1 an), însă acest lucru nu a putut fi obținut fără sacrificii. Valentina, care activa în trecut ca fotomodel, a pus pauză carierei sale de dragul familiei, însă spune că nu regretă această decizie.


Valentina Pelinel are trei copii frumoși, un băiețel și două fetițe gemene, iar după cele două nașteri a revenit rapid la silueta de model de odinioară. Acest lucru nu înseamnă însă că soția lui Cristi Borcea duce dorul zilelor în care defila pe podium, ci mai degrabă explică faptul că împlinirile sale vin în prezent din viața de familia, care o face mult mai fericită decât cea profesională. Sau cel puțin pentru moment. 

În cadrul unui interviu acordat pentru Ciao, Valentina a vorbit despre viaţa de mamă, dar şi despre regretele carierei sale, care se pare că sunt inexistente! Fericita mămică a explicat că preferă să își petreacă timp cu soțul ei și cu familia decât să-și mai facă planuri legate de domeniul în care a activat. 

Valentina Pelinel, despre viața de familie

Cât despre viaţa de mămică, după ce mulţi ani a fost un fotomodel, Valentina Pelinel se poate încă încadra în standardele meseriei pe care o avea, asta pentru că are o siluetă de invidiat. Valentina a luat 29 de kilograme în greutate la sarcina cu gemenele, însă „s-a abonat” la sală ulterior. „Nu există un anumit secret, ci o anumită disciplină de la care încerc să nu mă abat. Merg la sală de 4-5 ori pe săptămână, merg la masaj și terapii de întreținere corporală”, a spus Valentina Pelinel, conform sursei anterior menționate.

valentina-pelinel-milan1.jpg

Valentina, alături de băiețelul ei, Milan
Foto: Instagram

„Nu sunt doar împlinită, sunt fericită și mă simt, efectiv, binecuvântată cu aceste minuni din viața mea. Și până nu trăiești această experiență, nu ai cum să o evaluezi de la distanță. Da, copiii tuturor sunt minunați, dar până nu îi strângi în brațe pe ai tăi, nu le simți inimile bătând lângă a ta, nu le vezi nevoia de iubire și acceptare și dragostea necondiționată pe care ți-o returnează, nu poți înțelege și trăi cu adevărat sentimentul. Le doresc tuturor femeilor să se bucure de acest moment din viața lor, este unic și merită orice efort”, a mai spus soţia lui Cristi Borcea.

Cât despre viaţa pe care o avea înainte de a deveni mamă, Valentina Pelinel spune că nu regretă nimic, însă nici nu îi este dor de acea perioadă. Acum se bucură din plin de cei trei copii ai săi. 

valentina-pelinel-familie.jpg

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună un băiețel și două fetițe gemene
Foto: Instagram

„Sincer, nu îmi este dor, deoarece am făcut tot ce mi-am propus în meseria mea. Am făcut ce mi-am dorit de mică și când faci totul din pasiune, îți iese bine. Dar e un capitol încheiat din viața mea. Satisfacțiile vieții de familie nu au grad de comparație și dorința mea de a avea o familie fericită, sănătoasă și liniștită e prioritară. Aleg și prefer să-mi petrec timpul liber cu copiii și soțul meu, în detrimentul proiectelor profesionale, cel puțin în această etapă de dezvoltare a lor, în care prezența mamei este esențială”, a concluzionat Valentina Pelinel.

 

 

 

Loading...