Gabi Luncă (77 de ani) şi Loredana Groza (45 de ani) nu cad la pace, nici după patru ani de procese, mărul discordiei fiind piesa ”Într-o zi la poarta mea”, pe care ”Regina muzicii lăutăreşti” şi-o revendică.


Gabi ceruse în instanţă despăgubiri de 50.000 € de la Lori, care i-ar fi cântat piesa, fără voia ei, în varianta modernă “Cip-cirip”. Numai că, de unde credea că o va sărăci pe Loredana, iată că reclamantei nu i s-a dat câştig de cauză, în ianuarie 2016, şi trebuie să-i achite pârâtei suma de 56.000 de lei, mare parte reprezentând cheltuieli de judecată. Luncă nu s-a dat însă bătută: ”Mama a contestat decizia judecătorilor, pentru că nu e corectă. Este decizia ei, eu nu mă bag, dar ca şi copil eu o susţin”, ne-a declarat Rebeca Onoriu, fata interpretei.

Dolăneştii se încaieră iar pe drepturile de autor

dolanestiuntitled-1.jpg

Ionuţ a câştigat în instanţă drepturile de autor, evaluate iniţial la 70.000 €. Dragoş vrea şi el o parte din drepturile de autor, reevaluate la 114.480 €

Surpriză! Valoarea drepturilor de autor ale regretatului Ion Dolănescu au crescut peste noapte. Miercuri, la ultimul termen al procesului fraţilor Dolănescu, pentru succesiunea averii tatălui lor, în valoare de un milion de euro, expertul desemnat de instanţă a evaluat drepturile de autor ale artistului la 114.480 €, deşi iniţial fuseseră apreciate la 70.000 €.

 La aflarea veştii, Dragoş a luat foc, cu atât mai mult cu cât de aceşti bani urmează a se bucura doar Ionuţ: ”Drepturile de autor ale tatălui valorează şi mai mult. Eu nu sunt mulţumit de valoarea stabilită după ultima expertiză de doamna Ţuluca Doina. De aceea, o să mă lupt să obţinem o valoare şi mai mare pentru acestea, cum a fost şi  prima dată, la prima expertiză în 2010, când drepturile de autor ale tatălui meu au fost evaluate la 450.000 €, apoi Ionuţ a reuşit să le coboare la 70.000 €, dar şi să pună doar el mâna pe ele”. Ionuţ (44 de ani) şi Dragoş (40 de ani) se bat pe averea lui Ion Dolănescu de 7 ani, următorul termen al procesului fiind stabilit în luna mai.

 
 
Loading...

Alte articole