Vedetele, super mândre de copiii lor şcolari

Ultima actualizare:

    David, fiul Andrei  și al lui Cătălin Măruță, abia aștepta să înceapă școala. Daniela Gyorfi, mândră de școlărița ei, Maria
David, fiul Andrei și al lui Cătălin Măruță, abia aștepta să înceapă școala. Daniela Gyorfi, mândră de școlărița ei, Maria

A sunat clopoţelul, iar copiii de vedete s-au trezit, luni (11 septembrie), dis de dimineaţă, pentru prima zi de şcoală. Cu zâmbete largi şi cu aparatele foto pregătite, părinţii au trăit şi ei emoţii greu de descris. Simona Pătruleasa, Andra şi Cătălin Măruţă, Aurelian Temişan şi Monica Davidescu sau Daniela Gyorfi sunt doar câteva dintre vedetele care au spus „prezent” la careu.

Pentru Monica Davidescu (45 de ani) şi Aurelian Temişan (45 de ani), ziua de ieri a fost şi cu bucurie, şi cu supărare. Au dus-o pe micuţa lor, Dora (7 ani), la şcoală, dar după festivitatea de deschidere au realizat ce e în neregulă. “Anul acesta ne-a fost mai uşor tuturor pentru că acum Dora este în clasa I. Emoţiile mai mari au fost anul trecut când a fost în clasa “zero”. Acest sentiment de fericire vine însă la pachet şi cu o nemulţumire, din cauza deciziei prin care reprezentanţii Ministerului Educaţiei au decis ca toţi elevii să înveţe de dimineaţă. Prin urmare, după această hotărâre, acum fetiţa mea o să facă patru ore de curs în doar două ore şi ceva. Într-o clasă sunt 30-35 de elevi, ce face cadrul didactic, îi ascultă pe fiecare în parte câte un minut?”, a declarat Monica Davidescu pentru Click!


    Monica Davidescu și  Aurelian Temișan au fetiță  în clasa întâi
Monica Davidescu și Aurelian Temișan au fetiță în clasa întâi

De asemenea, şi Adina Halas (37 de ani) şi soţul său, Lucian, şi-au dus băieţelul de mânuţă la şcoală, în clasa “zero”. Fosta asistentă TV ne-a mărturisit că este tare mândră de micuţul Serghei (6 ani). “Eu şi soţul meu suntem foarte fericiţi că băieţelul nostru e foarte calm. Ieri am stat doar o oră la şcoală, dar de astăzi o să aibă program normal. Am văzut că este foarte ordonat pentru că atunci când am plecat spre casă, el şi-a luat pălăria de pe bancă şi ghiozdănelul. Nu a uitat nimic, este foarte organizat, seamănă cu tatăl său”, ne-a mărturisit Adina.


    Adina Halas și fiul ei, Serghei
Adina Halas și fiul ei, Serghei

Daniela Gyorfi (47 de ani) şi George Tal şi-au dus şi ei fetiţa la şcoală, în clasa “zero”, la Şcoala Gimnazială Cezar Bolliac din Bucureşti. “Mai mari emoţii au avut părinţii, decât elevii. Mi-a plăcut şcoala, colegii. O să o dăm pe Maria şi la after school. Deja ieri (luni, n.r.) am avut prima şedinţă cu părinţii, programată la ora 17.00, lucru de care am fost foarte încântată ca mamă”, a declarat Daniela Gyorfi pentru Click!


    Copiii Mihaelei Cernea, Leea (10 ani) și Leon (14 ani)
Copiii Mihaelei Cernea, Leea (10 ani) și Leon (14 ani)

David (6 ani), fiul lui Cătălin Măruţă (39 de ani) şi al Andrei (31 de ani), a început ieri şcoala Ioanid, locul unde a fost şi la grădiniţă şi a copilărit. „Prima zi de şcoală, prima tabără, prima prietenă. Astea nu se uită niciodată. Azi băiatul meu începe un nou capitol, şcoala, iar eu sper să îi placă fiecare moment. Baftă David!”, a scris Cătălin Măruţă pe contul său de instagram. 


    Fiica Andreei Bănică, Maria Sofia, este în clasa pregătitoare
Fiica Andreei Bănică, Maria Sofia, este în clasa pregătitoare

Simona Pătruleasa (42 de ani) a avut ieri mari emoţii pentru că fiica ei, Ingrid (6 ani), a intrat în clasa “zero”. Vedeta Kanal D a avut grijă ca fiica ei să aibă tot ce era nevoie pentru începerea noului an şcolar şi să fie gata în prima zi de şcoală. O singură problemă a avut Simona: i-a fost frică ca fiica ei să nu fie prea nerăbdătoare, aşa cum este în general, şi să nu se plictisească prea mult stând într-un singur loc. Ingrid era fericită că începe şcoala şi că îşi va face mulţi prieteni noi. 


    Ingrid, fiica Simonei Pătruleasa
Ingrid, fiica Simonei Pătruleasa
image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net