Celebra creatoare de modă Zina Dumitrescu ( 82 de ani) a trecut peste problemele de sănătate, cu care s-a confruntat în ultimele luni. Ion Cassian, directorul azilului de lux din Ghermănești, unde ea locuiește de cinci ani, ne-a dat vești bune: “Zina se simte ceva mai bine. Acum mănâncă mai multișor. Fiul ei este în țară, vine la ea, o vizitează, îi aduce de toate, fructe, mâncare, tot ce îi trebuie”.


Zina Dumitrescu este fericită că fiul ei, Cătălin Negreanu, o vizitează din nou, în condițiile în care acesta n-a trecut pe la azil doi ani și nici nu i-a plătit cazarea, de 2.500 de lei lunar, ”Mama Zina” având la un moment dat restanțe imense. În urmă cu o lună, Zina nu mai voia nici să mănânce, fiind dusă la spital de Cassian, pentru analize. Medicii nu au internat-o, căci toate rezultatele au fost bune.  

 
 
Loading...