VIDEO EXCLUSIV O cântăreaţă a încercat senzaţii tari într-un excavator!

Ultima actualizare:
Andra a urcat cu curaj la volanul excavatorului
Andra a urcat cu curaj la volanul excavatorului

A coborât de pe scenă şi a trecut la treburi bărbăteşti că doar se apropie sezonul de iarnă! Andra, solista Like Chocolate, a încercat să conducă un excavator, iar experienţa a încântat-o la maxim.

Cântăreaţa s-a descurcat excelent, deşi afară ploua cu găleata. Andra a avut însă ceva emoţii pentru că a aflat că este prima femeie care conduce un excavator.

Cântăreaţa a primit titulatura- prima femeie care a condus un astfel de vehicul
Cântăreaţa a primit titulatura- prima femeie care a condus un astfel de vehicul

"Îmi place maxim. Cred că  îmi schimb maşina. la iarnă, vin şi fac treabă cu băieţii. Mi-a fost puţin teamă pentru că sunt şi începătoare. Am permis de doar şase luni", a spus Andra la emisiunea Click!, difuzată zilnic de luni până joi, de la ora 23.00, la Prima Tv. 


    Cântăreaţa a primit titulatura- prima femeie care a condus un astfel de vehiculfoto: captură Prima Tv
Cântăreaţa a primit titulatura- prima femeie care a condus un astfel de vehiculfoto: captură Prima Tv

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
banner cristina cioran png
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net