Zina Dumitrescu a ajuns de urgență la spital: «Facem tot ce e posibil»

Ultima actualizare:

    Zina Dumitrescu a fost transportată de urgență la spital
Zina Dumitrescu a fost transportată de urgență la spital

Zina Dumitrescu a ajuns de urgență la spital. Starea de sănătate a Zinei nu a fost prea bună în ultima perioadă, iar zilele trecute ea a ajuns de urgență la spital.

Patronul azilului, Ioan Casian, a oferit primele declarații cu privire la starea de sănătate a creatoarei de modă. Ei sunt tot timpul lângă pentru a nuse întâmpla ceva, însă din declarațiile date de el, Zina Dumitrescu nu mănâncă deloc. 

„A venit salvarea, a fost adusă la spitalul Elias, unde a fost investigată și i-a fost dat un tratament. Nu se simțea bine, avea tot timpul grețuri, vomita foarte des, nu mânca în continuare, nu mănâncă nici acum”, a declarat Ioan Casian, potrivit Agenția VIP.

Medicii au foarte mare grijă ca Zinei să nu-i lipsească nimic și speră la ce e mai bun. Din investigațiile realizate reiese faptul că tot ce se întâmplă cu Zina Dumitrescu este pe baza depresiei, iar prezența fiului ei, nu a ajutat-o sub nicio formă. 

„Suntem tot timpul lângă dânsa și la concluzia asta am ajuns acum, facem tot ce este posibil să îi schimbăm starea și gândurile și felul de a comunica cu noi, în continuare. Nu știm exact ce gândește. Doctorița a spus că este pe baza depresiei tot comportamentul. Starea dânsei și felul ei de a pune problema a fost în continuare identic, nu a ajutat-o cu nimic prezența fiului dânsei. Din contră, nu dorește să mănânce, are stări de vomă tot timpul...A venit și mult prea târziu băiatul și prezența lui nu a determinat-o pe dânsa să-și schimbe comportamentul, gândurile...A renunțat să mai lupte cu viața”, a mai spus el.

image
image
image
image
image
image
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net