De aproape trei luni caută bonă, dar degeaba. Sandra şi Adrian Mutu şi-au ”angajat” mamele ca să aibă grijă de micuţul Tiago, până vor da de un ajutor potrivit.


Sandra (23 de ani) şi Adrian Mutu (38 de ani) au devenit părinţi la jumătatea lunii aprilie. Au fost fericiţi de venirea pe lume a micuţului Tiago, însă bucuria le-a fost umbrită de bona asiatică pe care o angajaseră. 

5-2-2col.jpg

Băieţelul lui Mutu s-a născut în aprilie

 

Au prins-o furând diverse bunuri din casă, iar de aici până la un scandal monstru a fost doar un pas. Cei doi au renunţat imediat la serviciile femeii şi au început să caute un alt ajutor. Din păcate, până acum, nu s-a întâmplat să dea de femeia potrivită, însă şi-au chemat mamele. ”Nu am găsit încă o bonă”, ne-a spus ieri directorul echipei Dinamo.

5-3-2col-poza-din-stanga-jos.jpg

Cuscrele Rodica şi Mariana se relaxează la terasă

 

Sandra a făcut apel la doamna Mariana, care a lăsat Timişoara şi a venit la Bucureşti, iar mama lui Mutu, doamna Rodica, a plecat din Piteşti pentru a avea grijă de micuţul Tiago. Uneori doamnele fac naveta, mai pleacă acasă, revin la nepoţel şi probabil vor mai face acest lucru câteva luni, pentru că deocamdată copiii lor sunt prinşi cu pregătirile de botez şi de nuntă. Până în septembrie, cuscrele sunt antamate, însă îşi mai fac din când în când timp să se mai destindă la un restaurant şi să se răsfeţe cu o mâncare bună.

 
 
Loading...