Ovidiu Cuncea este unul dintre cei mai talentaţi actori ai Teatrului Naţional din Capitală, însă puţini ştiu că, încă din copilărie, el visa să se facă preot. A absolvit Facultatea de Teatru, dar nu s-a putut desprinde nici de biserică, unde, de anul trecut, este mereu prezent la slujbe.


Actorul a devenit, în urmă cu un an, diacon (n.r.-ajutorul preotului şi al episcopului la slujbe): ”Am fost la Patriarhie şi am cerut să mă preoţesc. Nu depinde de mine, am făcut o hârtie, am lăsat-o acolo. Dar vreau să rămân şi actor. Nu ştiu dacă se poate aşa ceva. De ce n-aş putea să fiu preot şi actor în acelaşi timp? Nu ştiu dacă e bine. Dar mă chinuie. Şi uneori mă cheamă partea aia mai mult decât asta…”, a declarat Ovidiu Cuncea  (48 de ani) pentru Yorick.ro (revista de teatru online).

El a învăţat să spună rugăciuni, să fie credincios şi pios, încă din copilărie. Însă, în clasa a doua, şi-a descoperit vocaţia de actor, după ce a avut un rol. S-a înscris la Seminarul Teologic din Craiova, dar a fost la un pas să fie dat afară, deoarece cocheta cu actoria. A fost admis la Facultatea de Teologie, iar în anul al doilea s-a înscris şi la Teatru. Astfel, acum, seara este pe scenă, iar  ziua merge la biserică, unde miruieşte şi ţine liturghii alături de alţi preoţi.

Pe 6 iunie, Cuncea a fost invitat de onoare la cea de a XI-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei în localitatea gorjeană Poiana, comuna Turburea, unde a ţinut o predică.

Ei au renunțat definitiv la actorie


Dragoș Pâslaru a lăsat actoria și s-a retras la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea, la sfârșitul anului 1990, devenind monahul Valerian. Un rol important în luarea deciziei l-a avut și  Mineriada din iunie, când actorul a fost bătut cu bestialitate de ortaci.


Și Nelu Curcă din serialul “La bloc” a renunțat la scenă, pentru a-și spăla păcatele tinereții. Actorul poate fi văzut la Mănăstirea Turnu, de lângă Ploiești.
 
 
Loading...