Dragă Andrei Duban,

Ultima actualizare:

Ai crescut mare şi te-ai făcut actor. Dacă unii rahaţi de presă - şi e cam mulţi - mă uitam acum la înscenarea aia stalinistă cu săracu Duţu - îţi reproşează un trecut infantil, deloc pendinte de voinţa ta, eu am altă cârcoteală.

Asta, vorbind despre faptul că nu eşti deloc lipsit de talent şi că te-ai arătat lumii ca actor mult mai tîrziu. Îţi reproşez - şi chiar e un fel de a spune, fiindcă şansa e doar una şi talentul la fel - faptul că ai rămas recognoscibil pe imaginea video mare, cea care contează pentru un actor, ai rămas zic, “ăla cu tragerile la sorţi”, cu bingoteală, lotoriseală sau ce mama naibii făceai tu pe-acolo.

Cât de serios făcea actorul refulat jobul acesta, am descoperit pe când eram colegi la Tele7 şi stăteai, în direct, pe scaun: sacou, cămaşă albă impecabilă, cravată cu nodul mare pus la zi, şi mai jos, unde nu se vedea, erai în chiloţi...să mori de râs! Asta până am început să te descopăr, la profunzime, din diverese manifestări ţinute pe la Sala Palatului. Apoi, a venit revelaţia.

Totală, căci aici e treaba. Te-am văzut în “D’ale carnavalului”, la Giurgiu, într-o montare cam rezumativă a lui Dan Tudor (deh, nu mai are lumea răbdare la 3-4 acte!) în rolul lui Iordache. Lasă piesa, jocul actorilor, zic doar de tine. Ai fost o revelaţie. Şi mă ofticam în sinea mea, “uite, dom’le, omul ăsta ce talent are ca actor şi-l ştie lumea cu alte alea!”.

Ca şi poetul care-ţi scrie aici, faţă de giuleştean: tooooţi îl ştiu pe al doilea! Apoi, după premieră am fost la un pişcot. Acolo am mai zărit o faţetă a matale: aceea de amorez; joci tare, monşer!

Eşti aproape natural! Rar am mai zărit un ins mai topit după o, recunosc, scumpete de fată, bibelou de porţelan, ca tine, frate! Miere, azur, lapislazuli, topaze, topeală, lichefiere, solidificare, iar fluidizare, un spectacol de neimaginat, eşti tu Duban înamorat! Aud că ai luat casă. Că te însori. Că alea, alea... Cu splendoarea de la Giurgiu, nu? Sper să rămâi aşa, o veşnicie, dacă nu două. Îţi şade bine. E rolul vieţii tale! 

George Stanca (pamflet)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net