Scrisorile lui Stanca: Dragă Iulia Albu,
Crezi că i-ai dat pe fraieri pe spate. Nu şi pe mine. Ai inventat găina ca animal de companie. Original? Original... şi nu prea.
Aveam un cunoscut care se acompania cu o ploşniţă, pe care o ţinea în buzunarul de la piept, într-o cutie de chibrituri. La ora mesei o scotea şi o punea pe mână. Sugea companionul până ce stăpânul exclama: „Gata, că te-ai cam umflat!"... apoi o punea pe masă, pentru siestă - jur, îl chema Vişinescu şi stătea în blocul Dunărea...
Ai ales, totuşi, inspirat. Că „gallina" e animal îndeobşte domestic, de casă, de curte, cuminte. Doar la găinaţ sunt ceva probleme. Dar ce?, câinii ce fac pe spaţiile verzi şi pe perna de dormit? Să nu mai zic despre pipiul de mâţă delicios la miros... Cha(t)nel, nu alta! A ta, Chateau Loulou de la Fraise - nume nobil din care se trag mai multe dinastii de galincee - nu latră, nu mârâie, nu miaună. Cotcodăceşte. Nu muşcă. Ciupeşte. Nu zgârie ca pisica... e mai profundă.
Apoi, sunt şi avantaje: nu s-a pomenit de găini vagabonde, maidaneze sau de cocoşi de pază. Practic, nu ai de-a face cu o pisică perfidă şi libidinoasă. Nici cu un câine sufocant de tandru care te îmbrăţişează cu labele înnoroite pe toaleta albă de mătase... Aşa, precum au avut fraierii lumii: regi, împăraţi, ducese, metrese, braconieri, babe însingurate, alzheimerieni abandonaţi or parkinsonezi solitari. Uite, mitica Diana se însoţea de o căprioară.
Leda avea, obsesiv, în preajmă o lebădă cam băgăcioasă cu ciocul şi aripile, despre care se spunea că era însuşi Zeus, şi cu care a conceput doi copii, nu lebădoi, atenţie!... Mai pământeanul Bote avea un dihor de cinci mii de euro, cu dinţii cu totul şi cu totul de aur şi ochii de safire pepite..., iar Carmen Pleşea un şarpe, din cauza căruia nu am mai căutat-o de vreo cinci ani. Nu intri cu găina sub incidenţa interzicerii animalelor de companie în anumite locuri, măcar până ce s-or prinde legislatorii ăştia că şi găina, pasărea, e tot animal. Deşi o afirm ferm: găina nu e pisică...!
Oricum, e bine şi când vine implacabil, irefutabil momentul tragicei despărţiri: îi iei gâtul şi - vay, ce vulgar! - o arunci în apă clocotită. Pe ideea tradiţională valabilă şi la damele trecute de trei... - patruzeci de ani. Că, găina bătrână face zeama bună...Vulgar, zău...
George Stanca
