Scrisorile lui Stanca: Dragă Silviu Prigoană,
Am studiat fotomontajul prezentat sâmbătă de publicaţia la care cu onor colaborez. Nu musai textul. Fotografiile. Dar citez câteva idei: “Omul de afaceri şi-a scos iubita-n public”... “îndrăgostit-lulea de Ramona”... “ca un adolescent aflat la prima dragoste”... “s-au îmbrăţişat, au dansat şi s-au sărutat toată seara...”. Tare de tot.
Am rămas ţuţ, bouche-bè, crăcănat, uluit... Mai ales că, după o atentă analiză a fizionomiilor studiate pe fotografii, eu, unul - cotoarbă veche în d-astea: şi de viaţă, şi de presă - am nişte concluzii. Nici pe deoparte în acord cu ceea ce conotă şi denotă fotografiile expuse, cât mai ales în ce semnifică. Să-i lăsăm pe semioticieni - uite că şi Papini scrie zilnic despre fenomenele sociale ca şi noi... - pe româneşte, te făceai că te simţi bine. Jucai. Mimai. Făceai teatru. Oricum, ai talent... dar nu ţine.
Bucuria ta se vedea, dar nu era. "Era pe când nu s-a zărit"... Matale te făceai că eşti fericit, dar nu eşti... n-am zis "nu erai", ci nu eşti... Apropo de "adolescentul la prima dragoste", mi-ai amintit de liceu, când, ca s-o gelozesc pe ea, mă hârjoneam ostentativ cu alta, ba ne şi pupam cu limba, că era gâdilitor, dar gândul îmi era numai la EA... Aşa că, după părerea mea, Prigoană, alias "Lulea", a dat un spectacol grotesc. Mă uit la poza de sus din colţ, pag 1: da, ea e fericită. La mata-n ochi, după ochelari, nici o lumină. Nici un sentiment. Doar un zâmbet blazat de student în primul an la teatru. Apoi, sărutul acela public indecent pentru un politician, unde bagi matale mustaţa şi o molfăi prin gura ei, e la fel: teatru! Mecanică.
Acum, dă-mi voie să dezvălui şi eu gradul de subiectivism. Nu sunt agentul ex-soţiei, nici peţitorul ei. Pe mine mă afectează doar cei doi prunci fără familie, nu fiţele unor părinţi infantili. Dar, după atâtea aventuri mediatice; după ce ai introdus, ca un mare descoperitor, inocentul plici de muşte ca argument de autoritate masculină şi l-ai făcut personaj casnic; după dialoguri colorate la tv; imprecaţii, divorţuri..., zău nu te pot vedea cu alta. E un reflex. Mintea mea educată aşa, Prigoană - Bahmu, refuză o alta. Şi, pe măsură ce mata consumi energii persuasive cu noua iubită, eu îţi zăresc paşi invizibili şi mari spre aceeaşi mamă a copiilor...Aşa să fie? Aşa să fie!
George Stanca
