Memento Mori - Fănuş Neagu,


Mâine se împlinesc 5 ani de când s-a dus. Habar nu aveţi cu cine aţi fost contemporani! Toate posturile Televiziunii Naţionale dau de câte două ori piesa-tv “Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”. Omagiu mai pios nu se putea. Bravo, Vechilor din TVR! “Frumoşii nebuni”…- atmosferă eliadescă, balcanică, în care personajele comunică în metafore. Cum ar trebui să o facă poporul, dintr-un vis mai vechi al lui. Ce frumos ar fi să vorbim un limbaj-metaforă precum acela al lui Fănuş. Fără incantaţiile hindo-manelofone de azi, ale contemporanilor conlocuitori… sonoritate asimilată, regretabil şi rapid de Pulime. Multă…
Romanul omonim a fost construit pe baza personajelor de succes ale anilor ‘60-’70. Dictonul: “dai cu picioru-n minge şi cânţi la ghitară, ai succes. Fotbalistul şi Cântăreţul. Cornel Dinu şi Dan Spătaru… Piesa TV fu adaptată post-90…cu o acuitate remarcabilă. Din păcate, noi vorbitorii de limbă română “veche”, aspiranţi firavi la limbajul de metaforă fănuşiană, constatăm o degradare îngrijorătoare a sonorităţii//melodicităţii//cantabilităţii limbii spre guturalul hindus şi trivialul gitano-mahalagesc. Din păcate spre fine, nea Fane a stat mult în spital. Primea vizite, făcea conversaţie. Am avut laşitatea să nu-l mai văd cum se subţiază. Vorbeam la telefon. Ca să nu mă surprindă apoi, când am venit de la Iaşi direct la priveghi, noaptea. Şi, am văzut un coşciug… de copil. Ca la Amza Pellea. Era vegheat de Cornel Dinu. Aşa am rămas cu imaginea masivului, guralivului, analcidului, neiertătorului, dar tandrului Fănuş. Cu plecarea lui, Olimpul Prozei a cam sărăcit. Rămaseră câţiva. DR, Buzura, Breban…
Mie, nea Fane, îmi lipseşte enorm. Nu cinci, parcă 50 de ani au trecut… El, insul direct, brutal, intempestiv, de umor şi imaginaţie…plin de viaţă, neiertător cu prefăcuţii şi fiţoşii. Pe lângă o operă care a revoluţionat limba, a lăsat//lansat locul de Regină Ei, Metaforei. A încoronat-o. Plus multe poveşti. Anecdote. Legende. Un mare Comesean, El, Fănuş… avea casa în spatele Ambasadei sovietice. O minge-n curte…capete blonde de copii au apărut…”Nenea, ne aruncaţi mingea, or ne lăsaţi s-o luăm?” “- Staţi acolo, v-o dau eu! Că, voi când intraţi undeva nu mai plecaţi cu anii!”
Ăsta era Fănuş. Nea Fane al meu…

Loading...

Alte articole

Patrick Ekeng, stanca, memoriam, scrisoare