Dulce Pontes: «Nu sufăr de celebritate!»

Ultima actualizare:

    Dulce Pontes (46 de ani)foto: Arhiva Personală
Dulce Pontes (46 de ani)foto: Arhiva Personală

Nu suferă de celebritate, deşi este o artistă de renume internaţional. Regina contemporană a muzicii fado, Dulce Pontes (46 de ani) se declară a fi o persoană simplă, dar şi complicată, în acelaşi timp. Va susţine un al treilea concert în România şi de abia aşteaptă reîntâlnirea cu fanii. Dulce Pontes a oferit un interviu în exclusivitate reporterilor emisiunii Focus Magazin, difuzată de la 19.30, de luni până sâmbătă, la Prima TV.

Vocea inconfundabilă a solistei portugheze Dulce Pontes se va auzi, pe 2 decembrie, la Sala Palatului. Artista de abia aşteaptă reîntâlnirea cu publicul român. „Întotdeauna este plăcut să te întorci într-un loc în care eşti bine primit din partea publicului. Eram nerăbdătoare să mă întorc pentru că am petrecut clipe frumoase aici”, a mărturisit ea.

Dulce Pontes ne-a dezvăluit câteva dintre surprizele pregătite pentru show-ul din România: „La concert va lua parte şi un chitarist de flamenco, Daniel Cazares, dar care atinge şi alte stiluri muzicale”. În copilărie a crescut cu fado-ul, dar de-a lungul vieţii a abordat mai multe stiluri muzicale. Poate nu ştiaţi, dar a cântat şi rock. „Aveam o trupă mică de urban rock. Mai era un solist vocal. Ne simţeam foarte bine”, a mai mărturisit Dulce.

Artista crede că nimic nu este întâmplător pe această lume, dar totuşi rămâne concentrată pe ceea ce vrea să realizeze. „Câteodată coincidenţele nu sunt chiar coincidenţe. Destinul ne este scris, dar ni-l facem şi noi”, a mai declarat ea. Poate nu întâmplătoare a fost întâlnirea cu Ennio Morricone: „Cu siguranţă, Ennio Morricone. M-a învăţat sensul rigorii, dar în acelaşi timp şi al libertăţii”.

I se spune "Regina Fado-ului contemporan", deşi consideră că adevărata regină este Amalia Rodrigues. Dulce Pontes a îmbogăţit fado-ul cu noi sonorităţi. „Am abordat diferit fado-ul. Iar asta pentru că am vrut să o fac, deşi la momentul respectiv, asta era considerată în Portugalia a fi un suicid artistic. Fado rămâne fado”, a explicat artista.

A călătorit în toată lumea, dar tot în Portugalia, ţara ei natală, se simte cel mai bine. Iar când nu este plecată în turnee, încearcă să petreacă mai mult timp cu Maria şi Jose, copiii ei: „Am decis să nu am atât de multe concerte pentru a fi alături de copiii mei. Nu pot să stau plecată mai mult de zece zile”. Iar când vine vorba despre pasiuni, gătitul e pe primul loc: „Îmi place să improvizez. Ia să vedem ce e în frigider. Asta, asta. Câteodată încep să gătesc fără să ştiu ce va ieşi”. Inevitabil, experienţa culinară se îmbină cu cea muzicală. „Câteodată cânt şi ei îmi spun: «Mamă, taci din gură», mai ales când sunt distrasă şi gătesc şi încep să cânt "Norma" sau ceva de genul. Depinde ce îmi vine în minte, sunt amestecate”, a reltat artista.

A colaborat cu artişti de prestigiu, precum José Carreras, Cesária Évora şi Andrea Bocelli, albumele ei s-au vândut ca pâinea caldă, însă Dulce Pontes rămâne modestă şi cu picioarele pe pământ: „Nu sufăr de celebritate ca un artist pop, de exemplu. Pentru că poziţia mea este diferită, mulţumesc lui Dumnezeu. Sunt o persoană matură, îmi place să risc, ador să-mi asum riscuri. Cu timpul am învăţat să fiu mai diplomată, pentru că mereu spun ceea ce gândesc. Sunt şi simplă, dar şi complicată, în acelaşi timp”.

Artista a transmis un mesaj fanilor români pe care îi invită să ia parte la un show memorabil. „Vă iubesc şi vă aştept pe 2 decembrie la Sala Palatului! Sper să ne vedem acolo, să dansăm din nou împreună”, a spus Dulce.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
monica birladeanu instagram jpg
FotoJet (20) jpg
FotoJet (18) jpg
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net