Terapia acvatică, sau water therapy, a devenit un adevărat trend în rândul persoanelor interesate să îşi menţină şi să îşi întărească sănătatea fizică şi mentală, în mod natural.


„Beneficiile acestei terapii acvatice sunt faptul că un om, un pacient, un client se va mişca mult mai bine în apă decât pe uscat, fără să-l doară, mai ales că se ştie foarte bine că apa are şi un regim de imponderabilitate, ceea ce ne ajută pe noi să ducem la bun sfârşit obiectivele pe care ni le-am propus împreună cu staff-ul medical şi cu clientul”, a explicat fizio-kinetoterapeutul Andrei Moise.

Însă această activitate nu este o simplă utilizare a apei pentru relaxare, ci îmbină diferite tehnici şi terapii personalizate, în funcţie de nevoile pacientului: „Vorbim de exerciţii caracteristice recuperării medicale în apă, exerciţii pe uscat pe care le putem face din kinetoterapie le putem face în apă, sunt exerciţii care au ca scop decontracturarea musculaturii care are probleme, adică musculatură contractată, tonifierea musculaturii care are probleme, adică musculatură atrofiată”.

Obiectele cu ajutorul cărora se execută exerciţiile, sunt din materiale uşoare, plutitoare. De asemenea, terapia acvatică foloseşte proprietăţile fizice ale apei, cum ar fi temperatura şi presiunea, în scopuri terapeutice: pentru a stimula circulaţia sângelui, pentru a favoriza eliminarea toxinelor şi a trata anumite boli: „Obiectele cu ajutorul cărora se execută exerciţiile, sunt din materiale uşoare, plutitoare. De asemenea, terapia acvatică foloseşte proprietăţile fizice ale apei, cum ar fi temperatura şi presiunea, în scopuri terapeutice: pentru a stimula circulaţia sângelui, pentru a favoriza eliminarea toxinelor şi a trata anumite boli”.

Terapia se poate face fie prin băi parţiale de mâini sau picioare, fie prin imersia întregului corp în bazin: „În cazul în care pacientul nu are are tocmai o boală sau o suferinţă foarte gravă, putem începe o pregătire a organismului pentru efort, specifică patologiei sau specifică traumei respective, în sala de fitness pentru că ne furnizează nişte materiale foarte bune. De exemplu, putem lucra la musculatura spatelui putem lucra în sală nişte exerciţii la helcometru, lucruri care pregătesc organismul şi pentru apă”.

Terapia pe bază de apă este folosită şi în scopuri estetice, în tratarea acneei,  pentru relaxare, dar şi ca metodă preventivă, pentru menţinerea stării bune de sănătate: „Evident, este foarte bun şi pentru persoanele care nu au nicio afecţiune pentru că se dezvoltă armonios contracţia musculară. Având o postură bună, apa te ajută s-o ai şi mai bună. Ai o postură greşită, apa te corectează”. Dacă la încheiere se face şi un duş mai rece, atunci sunt activate şi procesele de regenerare celulară.

 
 
Loading...