În urma anchetei accidentului din Suedia în care toți membrii formației britanice Viola Beach și-au pierdut viața, s-a descoperit că luminile de semnalizare de pe pod „nu funcționau corect”. Accidentul s-a petrecut noaptea, astfel că semnalizarea luminoasă era esențială. Potrivit unor declarații, luminile semnalizatoare s-au stins chiar în momentul în care podul s-a ridicat pentru a lăsa să treacă o ambarcațiune.


Luminile de semnalizare nu funcționau

Autoritățile suedeze au lansat o anchetă în privința accidentului din Stockholm, în urma căreia s-a descoperit că luminile de semnalizare de pe pod „nu funcționau corect”, relatează Daily Mail. De asemenea, alte două semnalizatoare luminoase aflate la 200 de metri de pod erau și acestea defecte. Înseamnă că șoferul mașinii (un Nissan închiriat) în care se aflau membrii trupei și managerul a fost alertat de ridicarea podului abia cu 70 de metri înainte. Mașina a trecut prin bariere, a lovit marginea podului și s-a prăbușit de la 25 de metri.

Mașina a fost lovită de un vas de mare tonaj

Anchetatorii cred că, in momentul accidentului, vasul care trecea a lovit mașina, pasagerilor fiindu-le imposibil să iasă pentru a se salva. Ambarcațiunea era o navă de mare tonaj care transporta petrol. Echipajul de pe vas susține că a observat ceva căzând de pe pod chiar înainte ca vaporul sa treacă de pod. Luând în considerare cât de contorsionată este mașina, aceasta a fost cel mai probabil lovită de un vas foarte greu. Polițiștii vor investiga în baza probelor de sânge de la autopsie dacă șoferul se afla sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Membrii formației se aflau în primul lor tur internațional și aveau planificate mai multe concerte în această perioadă.

Imagini de la ultimul concert al trupei:

Loading...