În ciuda faptului că ani la rând a făcut toţi copii din România să râdă şi le-a colorat copilăria în cele mai frumoase nuanţe, actorul Mihai Gruia Sandu, celebrul Arlechino, nu a avut parte de o copilărie aşa cum merită orice copil.


Acesta a povestit pentru Happy Hour cum a fost copilăria lui şi cât de afectat a fost de acele vremuri. "Copilăria mea nu a fost una deloc veselă. Părinţii mei se temeau să vorbească despre anumite lucruri în casă, era un regim şi o frică în toată lumea", a declarat Mihai Gruia Sandu.

Actorul şi-a amintit unul dintre cele mai urâte momente din anii în care era doar un copil. "La un moment dat, a trebuit să mergem să scoatem morţii de sub dărâmături. Şi nu erau toţi întregi. Şi mulţi nu mai aveau nici pielea pe faţă. Nu am să uit niciodată acest lucru", a mărturisit acesta.

Actorul a fost foarte afectat atunci când şi-a rememorat copilăria, având lacrimi în ochi

CLIIMA20130415_0116_1.jpg

Actorul a fost foarte afectat atunci când şi-a rememorat copilăria (captură: PRO TV)

Regimul din acea vreme făcea ca oamenii să se teamă de adevăr, de a spune lucrurilor pe nume. Arlechino şi-a amintit că nu aştiut niciodată exact cum a murit bunicul lui şi unde. Pentru toată familia, acest lucru a rămas într-o aură de mister.

"Bunicul meu a fost omorât în bătaie de un evreu rus din armata sovietică. El fiind civil. Îi puseseră să sape un tranşeu şi el fusese numit responsabil de acest lucru. A doua zi, pentru că nu era săpat tot, l-au bătut până l-au lăsat lat. El a fugit şi a murit pe undeva, nu ştim nici noi pe unde", a povestit actorul.

 
 
Loading...