Andi Moisescu se numără cu uşurinţă printre cei mai fericiţi părinţi. Are doi băieţi cu talente speciale care încântă audienţa de fiecare dată. Dacă despre David putem spune că este un as al competiţiilor sportive, Luca, băiatul cel mic al lui Andi Moisescu surprinde prin spontaneitatea debordantă pe care o are. 


David, băiatul cel mare al juratului de la „Românii au talent", poate fii cu uşurinţă supranumit „stăpânul pârtiilor", după ce s-a clasat pe locul întâi într-o competiţie de schi pentru copii. Aflat într-o vacanţă la munte, cu părinţii, David a participat la concurs şi nu s-a lăsat până nu a ocupat primul loc, uimindu-i pe Andi Moisescu şi pe Olivia Steer prin ambiţia lui.

David a primit “medalia de aur“ la schi

CLIIMA20130216_0073_1.jpg

Andi Moisescu şi Olivia Steer au doi băieţi, Luca (4 ani şi jumătate) şi David (6 ani şi jumătate) (FOTOGRAFII: ARHIVA PERSONALĂ/CLICK!)

„Dacă ăsta e sentimentul când copilul tău ocupă locul I la un concurs de schi, mă întreb ce te încearcă atunci când intră la facultate!", au declarat Andi şi Olivia.

Pe de altă parte, Luca nu împărtăşeşte acelaşi hobby cu cel al fratelui său mai mare, însă uimeşte printr-un alt talent, aşa cum însuşi Andi Moisescu o spune.

„Luca are talentul de a te da pe spate fără a face nimic", a mărturisit prezentatorul „Apropo TV". Fericitul tătic a adăugat că băiatul ei reuşeşte să atragă toate privirile indiferent unde merge şi să fie imediat în centrul atenţiei.

6,5 milioane de oameni s-au uitat aseară la emisiune

Emisiunea „Românii au talent" a debutat în forţă vineri seara, la Pro TV. A demonstrat, astfel, că românul nu s-a născut doar poet, ci şi magician, acrobat, dansator, cântăreţ şi, mai ales, entertainer. Audienţele au fost ameţitoare. În minutul de maximă audienţă, peste şase millioane şi jumătate de români îi urmăreau pe „eroii" de la Pro TV.

Pavel Bartoş are o familie talentată

CLIIMA20130216_0074_1.jpg

Andi Moisescu şi Olivia Steer au doi băieţi, Luca (4 ani şi jumătate) şi David (6 ani şi jumătate) (FOTOGRAFII: ARHIVA PERSONALĂ/CLICK!)

Merge în căutarea a sute de talente prin toate colţurile ţării, ia parte la toate momentele artistice, însă se poate să se mândrească în orice moment cu aptitudinile pe care le au fetiţele lui. Pavel Bartoş, unul dintre cei doi prezentatori ai emisiunii „Românii au talent", este un tată fericit. Rita (5 ani), fiica lui cea mică, este o pictoriţă foarte talentată, în timp ce Eva (8 ani) a luat drumul muzicii, pianul fiind instrumentul pe care îl studiază fata cea mare a prezentatorului tv.

La 2 ani, David Măruţă o ia pe urmele Andrei

CLIIMA20130216_0075_1.jpg

Andi Moisescu şi Olivia Steer au doi băieţi, Luca (4 ani şi jumătate) şi David (6 ani şi jumătate) (FOTOGRAFII: ARHIVA PERSONALĂ/CLICK!)


La nici doi anişori, David, băieţelul Andrei şi al lui Cătălin Măruţă, pare să îi calce pe urmele mămicii. Cântăreaţa a povestit că într-o bună zi i-a vizitat Gigel Frone şi că la primele acorduri de chitară, micuţul s-a îndreptat spre pian şi a început să apese pe clape. Prezentatorul emisiunii „Happy Hour" se teme să nu se prindă de copil lipsa lui de talent la dans. „Tare mă tem să nu moştenească talentul meu la dans. După cum se mişcă în scutece, se vede că e al meu", a povestit Cătălin Măruţă.

Mihai Petre e fericit că are un copil cuminte

CLIIMA20130216_0076_1.jpg

Andi Moisescu şi Olivia Steer au doi băieţi, Luca (4 ani şi jumătate) şi David (6 ani şi jumătate) (FOTOGRAFII: ARHIVA PERSONALĂ/CLICK!)


Dacă la ceilalţi juraţi talentele sunt de ordin muzical sau sportiv, pentru Mihai Petre, cel mai mare talent al copilului lui este acela că este foarte cuminte. La aproape două luni, micuţul a reuşit să transmită părinţilor, nevoile, prin plâns, aşa cum chiar Mihai Petre mărturiseşte. „La 2 luni mă bucur de un super talent al copilului meu: faptul că e cuminte! Ne înţelegem foarte bine şi am învăţat tipurile de plâns: plânsul tip «Mi-e foame!» şi plânsul tip «Schimbă-mă!»", spune Mihai Petre.
Loading...