Bittman, asaltat de mămici la Dănutz SRL

Ultima actualizare:

Deşi nu este încă mămică, Anna Lesko se va număra printre invitaţii emisiunii de duminică. Cântăreaţa va fi prezentă în platoul Danutz SRL pentru a le vorbi fanilor ei despre planurile de viitor din cariera sa.

Danutz va avea parte de un circuit complet al vieţii în cele două ore de emisie. Astfel, în ultima parte a emisiunii, el va trece de la copii la amintirea celor trecuţi în nefiinţă.

Invitată îi va fi Lavinia Pintea, care va aduce un omagiu regretatului ei soţ, Adrian Pintea. Telespectatorii vor putea urmări astfel secvenţe memorabile din cariera actorului şi îşi vor aminti de rolurile care l-au consacrat.

Asa cum producătorii au anunţat încă din prima ediţie a acestui sezon, emisiunea Dănutz SRL va avea parte de câteva rubrici noi. Vor fi prezentate poveştile unor oameni obişnuiţi, dar care ştiu să iasă din tipare printr-un talent remarcabil.

Duminica aceasta, invitaţii acestei rubrici vor fi membrii ansamblului de dansuri “Floare de Nu-mă-uita”, care vin tocmai din judeţul Mureş şi promit audienţei o reprezentaţie autentică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net