EXCLUSIV Victor Piţurcă, prima dată faţă în faţă cu fiul din relaţia cu Vica. Ce i-a adus împreună

Ultima actualizare:
Piturca si fiul la IML
Piturca si fiul la IML

Selecţionerul României continuă războiul lui cu fosta amantă, Vica Blochina. După ce a refuzat în mai multe rânduri să plătească pensie alimentară pentru micuţul Edan, băieţelul pe care-l are cu blonda, deşi Tribunalul a decis asta, joi, Victor Piţurcă a făcut testul de paternitate.

Antrenorul naţionalei vrea să demonteze ceea ce Vica a reuşit să demonstreze: că Edan (6 ani)  este fiul lui biologic. În acest sens, Piţi şi-a făcut testul de paternitate la IML.

Piturca si fiul la IML
Piturca si fiul la IML

Conform procedurii, în acelaşi timp, i-au fost prelevate probe ADN şi băieţelului. Astfel, Piţurcă şi Edan s-au întâlnit faţă în faţă pentru prima dată după doi ani.

Piti si fiul la IML
Piti si fiul la IML

Acest test a fost efectuat chiar la cererea lui Piţurcă. Un lucru paradoxal, având în vedere că selecţionerul a refuzat de 3 ori să doneze probe ADN, la solicitarea Tribunalului.


    Piturca si fiul la IML
Piturca si fiul la IML

Rezultatele testului vor fi cunoscute într-un interval de 5-7 zile. Piţurcă a mers cu avocatul, în timp ce Edan a fost adus de mama lui, Vica.

Citiţi detalii numai în ediţia tipărită de mâine a ziarului Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net