Ion Manole: «Petru Mircea nu este tatăl copilului Mădălinei» VIDEO

Ultima actualizare:

    Ion şi Eugenia Manole au hotărât că trebuie să apere imaginea artistei
Ion şi Eugenia Manole au hotărât că trebuie să apere imaginea artistei

Tată Mădălinei Manole a insinuat în faţa judecătorilor de la Judecătoria Buftea că Petru Mircea nu ar fi tatăl copilului cântăreţei. 

În această dimineaţă a avut loc primul termen în procesul intentat de părinţii Mădălinei Manole care îi cer lui Petru Mircea dreptul de a-şi vizita nepotul pe care nu l-au mai văzut de la moartea cântăreţei, 14 iulie 2010, informează Ştirile ProTV. Micuţul se află de câteva zile la bunicii paterni, în oraşul Botoşani.

"Prin lege să-mi dea voie sa am un program să-mi vizitez şi eu nepotul", a spus în fata jurnaliştilor tatăl cântăreţei, Ion Manole.

Părintii artistei au deschis un proces prin care încearcă să-i convingă pe magistraţi sa-l oblige pe Petru Mircea sa le permită, într-un cadru bine definit şi organizat, sa-şi vadă nepotul, în vârsta de 1 an şi 6 luni, nepot despre care spun ca nu l-ar mai fi văzut de multa vreme.

Petru Mircea se opune unui program bine definit şi spune, prin intermediul avocatului sau, că ar fi de acord să fie vizitat de bunici acasă la Otopeni, dar nicidecum sa fie dus la căminul acestora din Ploieşti.

Părintii Mădălinei Manole l-au acuzat de mai multe ori, în public, pe Petru Mircea că ar fi vinovat de moartea artistei. Astăzi, Ion Manole a spus că, din punctul lui de vedere, acesta nu ar fi tatăl copilului. Micuţul s-ar fi născut în urma unei fertilizări in vitro realizate, cel mai probabil, la Maternitatea Giuleşti, a spus tatăl artistei.

"Pentru a îndepărta orice dubiu, Petru Mircea trebuie să îşi facă testul ADN şi să îndepărteze suspiciunile", a declarat Ion Manole.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net