S-au născut sub o stea norocoasă, în familii bune de artişti consacraţi. Au strălucit pe scenă şi şi-au trăit notorietatea discret. Cariera lor muzicală a luat o turnură neobişnuită, deşi promitea să le ducă pe culmi. Mălina Olinescu şi Mădălina Manole, două voci unice, au avut destine parcă trase la indigo. Click! a descoperit şase lucruri pe care cântăreţele care şi-au luat în mod brutal adio de la viaţă le aveau în comun.


Pe scenă, de mici

Mălina Olinescu. Nu poţi să vorbeşti despre talentul acestei fete fără să te întorci mulţi ani în urmă.

În 1981, mai exact, pe când avea 5 ani, începe să cânte, după ce acest „virus" i-a fost insuflat de părinţii ei, ambii artişti.

Mama, Doina Spătaru, era o cântăreaţă consacrată în anii '80, iar tatăl, Boris Olinescu, a făcut carieră ca actor.

Cea mai mare provocare a sa se va numi „Şcoala vedetelor", un grup de tineri entuziaşti şi talentaţi care va face senzaţie la televizor.

Reprezintă România la Eurovision, în Birmingham, Marea Britanie, şi lansează două albume: „Ready for you" (1997) şi „Pot să zbor" (1999). Cariera ei muzicală încă promitea.

Mădălina Manole. „Fata cu părul de foc" a moştenit pasiunea pentru muzică tot de la mamă, o interpretă de muzică populară.

A început să cânte la chitară din fragedă pruncie, însă debutul pe marea scenă l-a făcut la 15 ani.

În 1982 cânta în Cenaclul tineretului prahovean, însă numele ei s-a făcut auzit în 1988, când l-a întâlnit pe omul pe care aproape că l-a idolatrizat, compozitorul Şerban Georgescu.

Cunoaşte succesul cu piesa „Fată dragă", compusă de Georgescu, iar în 1993, albumul „Ei şi ce?" îi aduce notorietatea mult visată: cea mai bună artistă pop a anului. Sfârşitul nu era aici.

Dorinţa de discreţie

Mălina Olinescu. În ciuda succesului de care se bucura, s-a ferit mereu de lumina reflectoarelor.

Savura fiecare moment de glorie în taină sau, cel mult, în jurul prietenilor.

În sinea ei îi repugna tot ce însemna mica lume a showbizului românesc actual, un peisaj populat cu artişti ce au calităţi discutabile, mercantili, superficiali.

Mădălina Manole. Parcă sora geamănă a mai tinerei Mălina, Mădălina Manole a dus discreţia la extrem.

În ultimii ani de viaţă avea chiar înclinaţia de a se izola.

Numeroasele autografe cerute de fani şi minunatele buchete de flori primite erau printre puţinele bucurii ale solistei, care a fugit tot timpul de frivolitatea vieţii de artist notoriu.

Blocaj în carieră

Mălina Olinescu. A fost cea mai bună voce de la „Şcoala vedetelor", spun cei care au cunoscut-o.

Era conştientă de valoarea ei, însă devenise frustrată că nimeni nu-i mai agrează muzica.

Suferise un blocaj în carieră şi nu ştia ce să facă pentru a reveni în muzică.

„În plin succes, brusc, toate uşile s-au închis. Mă refer la uşile caselor de discuri care, după ce mă adulaseră înainte, acum mă refuzau", spunea artista în 2008.

Relaţia cu Dan Stesco s-a destrămat, în mare parte, din cauza frustrărilor ei.

Mădălina Manole. O cădere şi mai spectaculoasă a avut Mădălina. Solista era profund afectată fiindcă, în ciuda eforturilor repetate, nu reuşeşte să revină pe marea scenă a muzicii.

În februarie 2010 a scos albumul „O 9 Mădălina Manole", dar n-a mai avut răbdarea să culeagă roadele.

Cinci luni mai târziu a decis să o rupă cu viaţa. În primele zile după moartea ei s-au vândut mai multe albume decât în ultimul ei an de viaţă.

Suferinţă şi depresie

Mălina Olinescu. Dan Stesco povestea în 2007 că între el şi Mălina s-a produs o ruptură încă din 2004.

De atunci Mălina devenise depresivă din cauza luptei zadarnice de a reveni în muzică.

Acesta a afirmat că nu găsea leac la crizele ei de personalitate. Cei doi s-au despărţit, fără scandal, după 7 ani de mariaj.

Mădălina Manole. Necazurile ei au început imediat după „ruptura" de Şerban Georgescu , survenită în 2002.

Primul ei soţ a fost omul care i-a adus celebritatea, dar şi cel care i-a oferit echilibru în viaţa sentimentală.

După moartea lui, în 2007, cântăreaţa şi-a refăcut viaţa alături de Petru Mircea, căruia i-a dăruit un băieţel, Petru jr.

Una din două femei devin depresive după naştere. Mădălina era una dintre ele.

Deşi şi-a iubit copilul la fel de mult ca orice mamă, gestul de a-şi lua viaţa denotă faptul că suferinţa ei a învins iubirea pentru copil.

Tentative de sinucidere

Mălina Olinescu. Deşi puţini se aşteptau să audă aşa ceva, Mălina Olinescu a încercat să se omoare cu pastile în 2007, imediat după divorţul de Dan Stesco.

Medicii au salvat-o de la o moarte sigură, însă ea n-a reuşit să iasă din abisul care o cuprinsese.

S-a izolat mai mult de lume, a slăbit enorm şi s-a refugiat în lumea virtuală. Pe 12 decembrie 2011 a fost găsită în faţa blocului, strivită de asfalt.

Poziţia oficială a poliţiei e că solista s-a aruncat de la etaj.

Mădălina Manole. A încercat de trei ori să-şi ia viaţa. Prima dată a înghiţit un pumn de pastile, apoi a băut diluant.

Altădată a scăpat din ghearele morţii, deşi îşi injectase aer în vene, cu o seringă. A patra tentativă i-a fost fatală.

Mădălina a fost găsită decedată, în propria casă. Legiştii au găsit în corpul ei o cantitate considerabilă de Furadan, un pesticid foarte puternic. Diagnostic: sinucidere.

Familiile nu cred în sinucidere

Mălina Olinescu. Membrii familiei şi apropiaţii solistei insistă pe lângă anchetatori să ia în considerare o serie de probe care ar duce la concluzia că Mălina nu s-a sinucis.

Ei sunt convinşi că Mălina a căzut de la etaj, după ce luase mai multe somnifere pentru a-şi sensibiliza actualul iubit.

Mădălina Manole. Părinţii Mădălinei, Eugenia şi Ion Manole, au susţinut întotdeauna că artista „a fost ajutată să moară".

Ei spun că poliţiştii au ignorat o serie de probe care ar susţine ipoteza că artista a fost omorâtă şi au cerut redeschiderea procesului.

Eugenia şi Ion Manole cred, la un an şi jumătate de la moartea solistei, că vinovat de dispariţia Mădălinei este actualul soţ, Petru Mircea.

A băut Furadan de ziua ei

Mădălina Manole s-a sinucis la 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani.

Artista a înghiţit o cantitate enormă de Furadan, un insecticid folosit la combaterea dăunătorilor din culturile de cartofi, porumb sau soia.

Familia solistei crede însă că actualul ei soţ, Petru Mircea, e implicat în moartea ei, însă nu au reuşit să aducă nici o probă concludentă în acest sens.

Mădălina Manole era căsătorită cu Petru Mircea

CLIIMA20111217_0098_1.jpg

Mădălina Manole era căsătorită cu Petru Mircea

S-a aruncat de la etajul 6

Mălina Olinescu a fost găsită moartă la 12 decembrie (noaptea de duminică spre luni), în faţa blocului în care locuia.

Corpul îi era strivit, în urma unei căzături de la etajul 6.

Criminaliştii cred că solista, în vârstă de 37 de ani, şi-a pus capăt zilelor, însă familia şi apropiaţii insistă pe varianta că ea a căzut de la balcon, fiind sub influenţa unor substanţe halucinogene.

Artista consumase pastile de somn şi alcool pentru a-şi speria iubitul.

Mălina Olinescu alături de iubitul ei,  Sebastian Truţă

CLIIMA20111217_0099_1.jpg

Mălina Olinescu alături de iubitul ei, Sebastian Truţă

Mai citeşte:

Mălina către iubitul ei, Sebi: «Am luat toate somniferele. M-am hotărât, ştiu şi cum să o fac»

Eforturile mamei ei au fost zadarnice! Mălina nu va avea slujbă pentru creştini

Declaraţii şocante! Mălina Olinescu s-a sinucis din dragoste: «Sebi a bătut-o cu o zi înainte să se omoare! Plângea în hohote»


 
 
Loading...
Citeste tot despre: