Petre Geambaşu, la un pas să fie sfâşiat de un câine uriaş!

Ultima actualizare:

Artistul se afla în vizită la nişte prieteni şi a făcut greşeală să îşi ia şi propriul căţel cu el. La un moment dat, animăluţul lui Geambaşu s-a furişat afară, spre disperarea stăpânului, care ştia că în curtea vilei se află un Saint Bernard deloc prietenos.

Nu am mai avut timp să îl opresc, deja îmi imaginam că o să-l facă praf. Am fugit afară, dar deja era prea târziu. Câinele prietenului deja îl înşfăcase pe al meu, îl rănise, iar eu ram disperat”, a povestit maestrul pentru revista VIP, citată de stl.ro.

Speriat de ce i s-ar putea întâmpla câinelui său, Petre Geambaşu nu s-a mai gândit la consecinţe şi a sărit între ei, ca să-i despartă. Până să realizeze ce se întâmplă, artistul s-a trezit pus la pământ de dulău.

Faţa uriaşului era la câţiva centimetri de a mea. A fost un moment cumplit, din care nici acum nu-mi vine să cred că am scăpat. Stăpânul câinelui a reuşit, în cele din urmă, să-l calmeze, însă eu am avut un şoc. Puteam să fiu sfâşiat! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că totul s-a terminat cu bine, altfel cred că mă vedeaţi cu faţa schimonosită, Doamne fereşte”, a mărturisit Geambaşu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net