Uite ce vedete au devenit părinţi în 2013!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Anul 2013 a fost unul bogat pentru multe dintre vedetele noastre. Cu siguranţă, însă, cel mai mult au câştigat cele care au devenit părinţi, pentru că nimic nu se compară cu bucuria de a aduce pe lume un copil. Click! vă arată cine sunt fericiţii care şi-au mărit familia cu un puişor în anul care tocmai se apropie de final.

Băieţelul lui Mircea Radu, născut în zi de sărbătoare

Prezentatorul tv l-a numit Tudor pe fiul său

simeon stalpnicul png

În iunie, chiar de Sfinţii Petru şi Pavel, prezentatorul Jurnalului de la TVR, Mircea Radu (45 de ani), a devenit pentru prima dată tătic. Soţia lui, Raluca, cu 20 de ani mai tânără decât el, a adus pe lume un băieţel. Ea a născut la o clinică privată, iar micuţul a primit numele Tudor. "Băiatul meu este frumos şi plânge mult. Imaginea pe care nu o voi uita este cea cu soţia mea stând pe pat, la o oră după naştere, cu lacrimi în ochi, udând perna. Bucuria mea este de nedescris", a spus, atunci, Mircea Radu.

Marcel Pavel, de trei ori tată

În iulie, s-a născut cel de-al treilea copil al lui Marcel Pavel, Iuvenalia, o fetiţă perfect sănătoasă, de 3 kg şi 51 de cm, care a primit nota 10 la naştere. Deşi are 41 de ani, Violeta a avut parte de o sarcină uşoară, care nu i-a ridicat prea multe probleme. Mai greu a fost însă pentru Marcel, care a avut emoţii şi abia a aşteptat să devină tată pentru a trei oară. Aşteptarea artistului a luat sfârşit în această dimineaţă, când şi-a putut lua pentru prima dată fetiţa în braţe. Cântăreţul mai are doi fii: Sasha (14 ani) şi Richard (17 ani).

Bănel Nicoliţă, tătic de fată

În iulie, Bănel Nicoliţă, fotbalistul în vârstă de 28 de ani al lui Saint-Etienne, a devenit tatăl unei fetiţe. Când a primit vestea de la soţia sa, Cristina, Bnel se afla în cantonament. Deşi micuţa a venit pe lume prematur, mai exact cu o lună înainte de termen, aceasta a fost sănătoasă şi a primit de la medici nota 10. Fiica lui Nicoliţă se a primit numele Amalia Ioana.

Cristina de la Impact are doi băieţei gemeni

În august, Cristina Bălan, ex-Impact!, a adus pe lume doi băieţei gemeni. Naşterea a fost una foarte complicată, Cristina având un travaliu de 24 de ore. Vedeta a trecut prin momente de groază, după ce i s-au rupt membranele şi a trebuit să ajungă de urgenţă la Maternitatea Polizu. Momentul naşterii gemenilor, Toma şi David, a făcut-o însă să uite de tot, iar teama şi durerea au fost înlocuite de fericire.

EBa l-a făcut bunic pe Traian Băsescu

În 1 septembrie, la fix un an de la căsătorie, mezina preşedintelui Traian Băsescu, Elena, a adus-o pe lume, prin cezariană, pe Sofia Anais. Curajos, tăticul, Bogdan Ionescu, nu s-a dezlipit de soţia sa, nici măcar în sala de operaţii. Desi s-a născut prematur şi a primit nota 9, copila Elenei Băsescu este sănătoasă şi nu a avut nevoie să stea în incubator. Ea a avut la naştere 2,7 kg şi 47 cm. Sofia a luat toată familia prezidenţială prin surprindere, întrucât era aşteptată trei săptămâni mai târziu. La două luni după naştere, Sofia a fost botezată la Biserica Sf. Spiridon cel Nou din capitală, locul în care părinţii micuţei s-au cununat.

Claudiu Bleonţ a devenit tată la 54 de ani

Claudiu Bleonţ şi iubita lui, Iulia Lazăr, au împreună o fetiţă

În octombrie, actorul Claudiu Bleonţ a ajuns în al nouălea cer, pentru că iubita lui, Iulia Lazăr (37 de ani), actriţă la Teatrul "Marin Sorescu" din Craiova, i-a dăruit o fetiţă de nota 10. Noncomnformistul actor a bifat trei căsătorii. Nici una dintre soţiile sale nu a vrut un moştenitor de la el. "Mi-am dorit un copil, dar nu eram suficient de matur şi de copt în celelalte relaţii. Dacă nu voi fi un tată bun, voi fi un bunic bun. Mă bucur că se întâmplă, mă bucur că Iulia a ales calea de mamă. Ştiu că va fi o mamă bună şi că mă va ajuta să fiu un tată bun. Când am aflat am rămas cu gura căscată", a spus Bleonţ.

«Bebeluşa» Cristina şi actorul Denis Ştefan au plâns de fericire când li s-a născut micuţa

În noiembrie, "Bebeluşa" Cristina de la "Cronica Cârcotaşilor" a devenit mămică. Soţia actorului Denis Ştefan a născut o fetiţă perfect sănătoasă. "Cristina a născut prin cezariană. Fericitul eveniment a avut loc la 11 noiembrie. Fetiţa a cântărit la naştere 2,8 kg. Ne bucurăm că este sănătoasă şi este foarte mâncăcioasă. Am ales pentru ea două nume: Delia Maria. Numele de sfânt are dublă semnificaţie pentru mine. Aşa o cheamă pe bunica mea şi de Sf. Maria îmi sărbătoresc ziua de naştere", ne-a declarat, la vremea respectivă, Denis Ştefan.

Simona Bălănescu, mămica unei fetiţe de nota 10

Rebecca Maria este cel de-al doilea copil al Simonei

Tot în noiembrie, prezentatoarea de la Antena 2, Simona Bălănescu, şi soţul ei, Rareş Dragomir, au devenit părinţi, Simona aducând pe lume, prin cezariană, o fetiţă perfect sănătoasă, la o clinică privată din Bucureşti. Simona şi Rareş erau căsătoriţi doar de câteva luni, când micuţa Rebecca Maria s-a născut. Fetiţa a avut la naştere 3,420 kg şi 53 cm. "Dragii mei, Bunul Dumnezeu şi Fecioara Maria ne-au ascultat rugăciunile şi ne-au împlinit cea mai mare dorinţă. Azi la ora 8.37 am fost Binecuvântaţi şi minunea a venit. Micuţa Rebecca Maria Dragomir a venit în familia noastră primind nota 10. Mulţumesc Cerului şi echipei de medici minunaţi", a scris, la acea vreme, Rareş Dragomir pe Facebook. Simona Bălănescu mai are un băieţel, Marc, în vârstă de şase ani, din prima căsătorie.

Robert Negoiţă i-a amenajat fiului său o cameră ca-n poveşti

În urmă cu o lună, omul de afaceri şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a devenit tată. El a împărtăşit atunci bucuria cu prietenii de pe Facebook şi a postat câteva fotografii cu el alături de soţie şi de copil, cu mesajul "Fiul nostru, Vlad, are acum două zile. O imensă bucurie pentru noi - Sorina şi Robert". Edilul "de la 3" i-a aranjat o cameră foarte frumoasă "voinicului", plină cu baloane. Robert Negoiţă şi Sorina Docuz s-au căsătorit la începutul lunii octombrie, după o relaţie de câţiva ani.

La ei vine barza anul viitor

Connect-R şi Misha

Uite cum i-a desenat Connect-R burtica Mishei

Connect-R şi soţia sa, Misha, sunt nerăbdători să devină părinţi, iar fericitul eveniment se va întâmpla la începutul lui 2014. De curând, Connect-R a postat pe Facebook o fotografie cu Misha a cărei burtică de gravidă era frumos desenată. Mai exact, cântăreţul i-a desenat pe burtă Mishei un brad, un om de zăpadă şi a scris "Crăciun Fericit, Maya! Loading 90%", semn că micuţa mai are 10% de stat în burtica mamei. Misha face ochii mari şi încearcă să-şi ascundă chipul în pulover, lăsând să iasă în evidenţă burtica de gravidă.

Cristina Rus

Toată lumea s-a întrebat de ce Cristina Rus a ezitat să-şi facă revenirea în muzică în decursul a trei ani de la venirea pe lume a băiatului ei, Dragoş. Răspunsul e simplu: cântăreaţa a vrut neapărat să fie mamă din nou şi e pe cale de a reuşi, pentru că e din nou însărcinată. "Va fi, cel mai probabil, un frăţior pentru Dragoş. Pentru că sunt în 13 săptămâni cronologic, dar el e mai dezvoltat, are 15 săptămâni", spunea vedeta nu demult.

Dana Rogoz

În primele luni ale lui 2014 va naşte şi prezentatoarea PRO TV Internaţional, Dana Rogoz. Prezentatoarea Pro Tv Internaţional radiază de fericire de când a aflat că este însărcinată. Deşi au trecut mai bine de cinci luni de când a primit vestea, Dana Rogoz are nişte forme de invidiat, iar burtica abia dacă i se zăreşte. "Timpul trece fantastic de repede. Pe de o parte mă bucur, căci asta înseamnă că nu mai e mult şi minunea se va naşte şi va intra în casa noastră. Pe de altă parte înseamnă că nu mai nici prea mult timp la dispoziţie să mă bucur de această perioadă de graviditate, când descopăr senzaţii noi în fiecare zi", declara Dana.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
image png
caini avion jpg
ion antonescu jpg
image png
index (22) jpg
aterizare de urgenta jpg
banner iosif rotariu webp
autospeciala politie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net