Nu există femeie care să nu fi trecut cel puţin o dată printr-o despărţire. În acel moment parcă totul se opreşte în loc şi totul în jur îţi aminteşte de persoana pe care ai iubit-o.
Într-adevăr, nu este o situaţie peste care să poţi trece foarte uşor, mai ales dacă a fost o dragoste adevărată, dar asta nu înseamnă că viaţa nu merge mai departe. În articolul de mai jos, aflaţi ce greşeli fac cele mai multe femei după o decepţie.
Şi nu mai dau şansa altor bărbaţi decât după nişte criterii bine stabilite. Este o atitudine greşită fiindcă la un moment dat vi se va face dor de perioada asta de libertate, veţi suspina după ea şi veţi regreta poate că nu aţi folosit-o să cunoaşteţi cât mai mulţi oameni, să le aflaţi poveştile, să vă apropiaţi de ei.
Sau, din contră, se întorc la fostul, doar de frică să nu rămână singure. În general, o mare greşeală, este să luăm decizii ghidate de această teamă care nu are voie sub nicio formă să ne conducă viaţa.
Este o capcană în care se pică foarte uşor, dar asta nu înseamnă că te vei simţi mai bine. Nu trebuie să stai până târziu la serviciu, bucură-te de viaţă la maximum, socializează, ieşi cu prietenele în oraş, la un film, la o piesă de teatru, la concerte. Este important ca în această perioadă de suferinţă sufletească să nu stai să-ţi plângi de milă, ba din contră, trebuie să-ţi umpli timpul cu tot felul de activităţi plăcute şi relaxante.