Un cuplu este format din două persoane. Nu trebuie să fii dependent de părerile și aprobările celorlalți

Ultima actualizare:

    Nu ceilalţi ar trebui să îţi spună cu cine poţi forma un cuplu şi cu cine nufoto: 123RF
Nu ceilalţi ar trebui să îţi spună cu cine poţi forma un cuplu şi cu cine nufoto: 123RF

Cuplu fără nicio problemă mi-e greu să cred că există, unele cupluri au probleme mai mari, altele mai mici, altele recunosc, iar altele nu recunosc. Interesant este că unele dintre probleme sunt provocate tocmai de prieteni sau de membrii familiei.

Există posibilitatea ca atunci când intri într-o relaţie, familia şi prietenii să nu îl placă pe noul partener. Această situație poate afecta negativ relația, pentru că partenerul se poate simți prost, poate simți că este pusă asupra sa o presiune inutilă sau se poate simți nerespectat.

Oricât de neplăcută şi frustrantă este situaţia, nu faci o greşeală dacă asculţi şi punctele lor de vedere. E posibil să se înşele în privinţa lui, să-l nedreptăţească, să nu-l cunoască aşa cum îl cunoşti tu, dar e posibil şi să aibă dreptate şi să vadă lucrurile aşa cum tu, datorită sentimentelor, nu le observi.

Nu înseamnă că trebuie să îţi pierzi încrederea în partenerul tău şi să te distanţezi de el îmediat ce ceilalţi îţi spun că nu îl plac. Poate fi vorba, în unele cazuri, de o greşeală, de lipsa unei conexiuni. Nu ceilalţi ar trebui să îţi spună cu cine poţi forma un cuplu şi cu cine nu. Nu trebuie să fii dependent de părerile și aprobările celorlalți. Indiferent de situaţie, relaţia de cuplu trebuie protejată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net