Deși pare un subiect despre care cu toții știm suficiente informații, stomatologia este, de fapt, un domeniu pe care majoritatea persoanelor tind să îl ocolească. În România există o mulțime de mituri legate de dantura umană, de aceea, de cele mai multe ori, apar numeroase întrebări cu privire la sănătatea orală.


Iată care sunt 5 dintre cele mai des întâlnite mituri false despre dantura umană, conform unor statistici interesante:

1. Tratamentul ortodontic nu mai dă rezultate și la adulți

Aparatul dentar este un tratament stomatologic care, de-a lungul timpului, a dus la apariția unei serii de mituri și informații ce împiedică pacienții să beneficieze de un tratament stomatologic corect, realizat la timp. Unul dintre cele mai răspândite mituri despre aparatele dentare este acela conform căruia, în cazul adulților, tratamentul ortodontic nu dă rezultate. Acest lucru este total neadevărat! Tratamentul ortodontic nu ține cont de vârstă, de aceea atât copiii, cât și adulții pot purta aparat dentar atunci când medicul specialist îl recomandă.

Există o mulțime de cazuri în care aparatul dentar este recomandat de către medicii specialiști ortodonți tocmai pentru ca pacienții de toate vârstele să se poată bucura de o dantură sănătoasă și frumoasă. Aparatul dentar este utilizat la adulți atât pentru corectarea problemelor legate de poziționarea și alinierea dinților pe arcadă și îmbunătățirea aspectului estetic, cât și pentru acei adulți care au nevoie de lucrări protetice ce necesită o bază sănătoasă. Rezultatele aparatelor dentare sunt la fel de eficiente atât în cazul celor mici, cât și în cazul adulților, de aceea niciodată nu este prea târziu pentru tratamentul ortodontic.

2. Periajul dentar este suficient pentru a avea dinți sănătoși!

O dantură sănătoasă și frumoasă înseamnă întotdeauna o igienă orală riguroasă, iar aceasta presupune mai mult decât periajul dentar. Medicii stomatologi ne recomandă să folosim zilnic ața dentară și apa de gură pentru a ne asigura că înlăturăm toate resturile alimentare și bacteriile din zonele în care periuța de dinți nu poate pătrunde și, implicit, nu poate curăța în profunzime.

De asemenea, igienizarea profesională este recomandată de cel puțin două ori pe an. Placa bacteriană și tartrul se depun pe suprafața dinților, indiferent de câtă grijă am avea de dantura noastră. De aceea, igienizarea profesională, ce implică detartrajul și periajul profesional, dar și o curățare în profunzime pe bază de apă, aer și bicarbonat numită air-flow, are rolul de a-ți garanta sănătatea orală.

3. Un singur medic dentist poate rezolva orice fel de problemă stomatologică

De-a lungul timpului, domeniul medical a evoluat odată cu domeniul tehnologic, astfel în ultimele decenii, a apărut o mulțime de specializări medicale tocmai pentru ca doctorii să poată studia și vindeca cât mai multe tipuri de afecțiuni.

În ziua de astăzi, medicii stomatologi nu mai realizează toate intervențiile stomatologice, aceștia sunt specializați în diferite domenii pentru a putea oferi pacienților tratamente corecte în funcție de problemele pe care aceștia le au. De exemplu, așa cum mergem la un medic cardiolog atunci când suferim probleme cu inima, așa trebuie să mergem la un medic stomatolog specialist ortodont atunci când avem nevoie de un aparat dentar.

4. Trebuie să evităm radiografiile dentare deoarece au o cantitate mare de radiații

Cele mai multe persoane sunt de părere că o radiografie dentară poate face mai mult rău decât bine deoarece radiațiile la care ne supunem în timpul unei radiografii provoacă, de fapt, probleme grave organismului uman. În realitate, această idee este un mit! Este vorba din nou despre dezvoltarea domeniului tehnologic care, în ziua de astăzi, ne pune la dispoziție o aparatură ce ușurează atât munca medicilor și a asistenților, cât și experiența pacienților.

Asociația Dentară Americană confirmă faptul că expunerea pacienților asupra radiațiilor asociate stomatologiei reprezintă o contribuție minoră față de expunerea totală asupra surselor totale, inclusiv cele naturale și create de om. În ziua de astăzi, majoritatea radiografiilor dentare se realizează digital, astfel în doar câteva secunde putem vedea imaginea din interiorul corpului. Cantitatea radiațiilor este cu mult redusă fața de aparatura utilizată pentru radiografiile clasice, astfel riscurile la care ne supunem sunt cu mult mai reduse.

5. La stomatolog trebuie să mergem doar atunci când avem dureri

Din păcate, foarte mulți pacienți ajung în cabinetul stomatologic cu afecțiuni dentare aflate în stadiu avansat, atunci când acestea provoacă dureri insuportabile. Ideea că acesta este singurul moment în care trebuie să mergem la stomatolog este falsă! Tocmai pentru a nu ajunge în astfel de situații, este recomandat să mergem la un control de rutină la fiecare 6 luni. Astfel, ne asigurăm că toate problemele stomatologice sunt depistate din timp și primesc un tratament corect care să vindece sau să stopeze afecțiunea.

 

 

 

 

 
 
Loading...
Citeste tot despre: