Nimeni nu sare în sus de bucurie când își aduce aminte că primăvara bate la ușă, iar Paștele are loc în doar câteva săptămâni și trebuie să facă curat în casă. Pentru mulți poate să fie o corvoadă, pentru alții o plăcere, iar pentru o categorie restrânsă de oameni, curățenia de primăvară nici nu are loc. Poate de aceea, multe gospodine evită curățenia de primăvară pentru că nu știu de unde să înceapă. Nimic greșit în asta pentru că, atâta timp cât există voință, resursele sunt infinite. Nu te speria totuși, pentru că procesul de decongestionare și curățenie a spațiului în care trăiești nu este cea mai dificilă treabă. Așadar, noi ne-am gândit să venim cu câteva sugestii în sprijinul tău, mai ales dacă ești departe de familie, iar în perioada aceasta, din cauza restricțiilor preferi să rămâi acasă. Cu atât mai mult, trebuie să faci rai din ce ai și să te bucuri de cuibul tău.


1.Vibrația locului contează

Tot ce este vechi trebuie eliminat. Lucruri de care nu mai ai nevoie, dar pe care le păstrezi pentru că îți este greu să renunți la ele nu-și găsesc rostul într-o casă. Aruncă toate lucrurile pe care nu le mai folosești, sortează-le cu răbdare de-a lungul câtorva zile.

Nu trebuie să faci operațiunea aceasta în doar câteva ore, ci lasă-ți timp ca să știi clar ce păstrezi și ce arunci. Aranjează-le pe categorii, fie că vorbim despre haine care ți-au rămas mici, nu-ți mai plac sau obiecte de decor și ustensile de bucătărie, fie aparate electrocasnice. Mai bine achiziționează-ți unele noi și necesare cum este o masina de spalat Badabum sau un robot de bucătărie. Pentru a te simți bine în casă, ține cont că este important ca energia locului să fie reîmprospătată constant. Nu păstra lucruri de care nu ai nevoie, mai bine investește în lucruri care contează și îți eficientizează timpul. Fă rost de niște cutii și pune în ele toate lucrurile de care nu ai nevoie pentru a le dona cuiva. Sunt multe grupuri pe Facebook care îți pot da o mână de ajutor și multe familii care o să-ți mulțumească sincer pentru gestul tău. 

2.Operațiunea garderoba

Temperaturile de afară vestesc frumoasa primăvară, iar balsamul pomilor înfloriți este un adevărat pansament pentru suflet. Imposibil să nu te îmbie, măcar puțin la reconsiderarea garderobei. Așa că treci la treabă. Du hainele groase, precum paltoanele și gecile de iarnă la curățătorie. Mănușile, eșarfele, căciulile și fularele spală-le și pregătește-le pentru următorul sezon rece. Spală, de asemenea, hainele subțiri pentru că cel mai probabil au luat miros urât după ce au stat în cutii sau sub canapea. Nu uita de încălțăminte, spală cizmele și botinele de iarnă înainte de a le stoca în cutii și dacă nu le mai poți folosi, aruncă-le.

3.Fă ordine în bucătărie

Recunoaștem și noi că bucătăria este spațiul cel mai migălos din casă, dar cu răbdare vei ști de acum înainte unde ai pus piperul și vei găsi cu ușurință făina pentru a pregăti clătitele de la micul dejun. După ce vei face curățenie aici, parcă o să-ți fie mult mai drag să gătești. 

Noi te sfătuim să începi cu frigiderul și congelatorul îndepărtând rafturile şi recipientele pentru a le spăla. Aruncă mâncarea expirată. Spală tăvile pentru cuburile de gheață și șterge părțile laterale ale frigiderului. Apoi pune totul înapoi. Operațiunea aceasta nu trebuie să-ți ia foarte mult timp, altfel riști ca unele produse din congelator să se decongeleze. După aceea, continuă cu dulapurile, sertarele și rafturile din bucătărie. Spală vesela și curăță suprafețele. Dacă găsești conserve de legume, cutii cu cereale expirate, zahăr sau alte alimente care nu mai pot fi folosite, aruncă-le la coș. De asemenea, curăță și cuptorul, urmând instrucțiunile producătorului pe care le găsești în manualul de utilizare al produsului. Curăță blatul de bucătărie, chiuveta și hota.

4.Nu uita de geamuri

Îți aduci aminte când erai mică și voiai să o ajuți pe mama când spăla geamurile? Tare îți mai plăcea să auzi zgomotul ziarelor peste sticlă și deși nu făceai tu cea mai bună treabă, mama era bună și te încuraja să continui. Te încurajăm și noi acum să speli geamurile și ferestrele, de preferat dimineața pe lumină naturală. Poți să folosești detergent de vase diluat în apă și o cârpă din microfibră pentru a curăța ramele ferestrelor. Apoi, pulverizează oțet diluat în apă și șterge geamurile cu un prosop curat.

Nu uita să schimbi decorul și să-i dai o notă primăvăratică. Înlocuiește pernele de pe canapea cu altele în culori pastelate sau deschise. Schimbă lumânările parfumate și săpunurile pentru mâini de la baie din sezonul rece, cu cele proaspete, în ton cu noul anotimp.

 

 
 
Loading...