Lucruri interzise în timpul postului - care sunt principalele reguli

Ultima actualizare:

    Principalele lucruri interzise în timpul postuluiSURSĂ FOTO: hunedoaralibera.ro
Principalele lucruri interzise în timpul postuluiSURSĂ FOTO: hunedoaralibera.ro

Ne aflăm în plin Post al Paștelui, însă mulți nu știu unele lucruri interzise în timpul postului. Nu doar abținerea de la câteva alimente este importantă.

Postul Paștelui este unul dintre cele 2 mari posturi importante din timpul anului și este foarte important să știm că există mai multe lucruri interzise în timpul postului, în afară de regulile legate de mâncare.

În cadrul religiei creștin ortodoxe, lucrurile interzise în timpul postului trebuie cunoscute și respectate, altfel nu există nicio deosebire între un regim ceva mai aspru și post.

În primul rând atunci când vorbim de lucruri interzise în timpul postului, vorbim despre mâncare. Este regula pe care o știu toți creștinii: în timpul postului este interzis consumul de carne și produsele din lapte, pește, vin și ulei.

Cu toate astea, sâmbăta și duminica vinul și uleiul sunt permise, iar în ziua de Bunăvestire peștele, vinul și uleiul sunt iarăși permise.

Lucruri interzise în timpul postului - relațiile intime

Relațiile intime sunt adesea un subiect tabu pentru cei mai religioși. Cu toate astea, trebuie să știți că sexul între soți este unul dintre acele lucruri interzise în timpul postului, însă pot exista excepții.

Abstinența de relații sexuale între soți este o îngăduință din partea lui Dumnezeu, lăsată soților să decidă de comun acord, nu este o poruncă pe parcursul postului.

Lucruri interzise în timpul postului - postirea fără rugăciune

Unul dintre acele lucruri interzise în timpul postului este aplicarea restricțiilor la mâncare doar pentru a te ajuta la slăbit, fără a merge și la biserică sau a intensifica rugăciunile.

În perioada postului foarte multe tinere mănâncă cu restricții însă nu pentru că vor să își întărească religia, ci pentru că le ajută la siluetă. Acesta este unul dintre lucrurile interzise în timpul postului și este mai bine să nu se țină deloc.

Postul trebuie ținut împreună cu mai multe rugăciuni și mers la biserică.

Lucruri interzise în timpul postului - Fapte rele și vorbele murdare

Unul dintre acele lucruri interzise în timpul postului este și limbajul vulgar. Nu că el ar fi permis în restul timpului, însă este foarte important ca odată cu postirea de la mâncare să existe și o atenție mai mare la vorbele care ne ies pe gură.

Mai mult, în această perioadă este bine să ne gândim să fim mai buni cu ceilalți și să ajutăm sărmanii cu mâncare sau cu haine. Sigur că aceste lucruri este bine să le facem și atunci când nu este post, însă în această perioadă am putea să ne gândim și să le facem ceva mai mult decât în restul timpului.

Lucruri interzise în timpul postului - mândria cu postul

Dacă ne abținem de la anumite mâncăruri și suntem mai buni și spunem mai multe rugăciuni, nu este suficient. Printre acele lucruri interzise în timpul postului este chiar mândrirea cu acest lucru.

Biblia mai spune foarte clar că nici nu trebuie să avem o atitudine supărată sau să îi facem pe ceilalți să observe că ținem post. Acest lucru este important doar pentru noi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net