O tânără a uimit pe toată lumea cu aspectul degetelor sale de picioare. Acestea sunt atât de lungi încât ai spune că sunt mai degrabă mâini. Ea se ferește să poarte încălțăminte care îi lasă la vedere degetele, oamenii crezând că este un fel de mutant.


Fata, de origine chineză, al cărei nume a preferat să rămână necunoscut, suferă de o afecțiune foarte rară; din cauza degetelor prea lungi, picioarele sale arată precum mâinile, potrivit Mirror.co.uk.

Ciudatele sale membre au devenit celebre pe Internet unde a publicat mai multe fotografii în care arată cum cel mai lung deget are o lungime de cinci centimetri. Ea a mărturisit că lumea se adună în jurul ei atunci când poartă sandale sau papuci, fiind tratată ca și cum ar fi un animal dintr-o specie foarte rară care încă evoluează.

degete.jpg

degete
Lumea se strânge în jurul ei atunci când poartă sandale sau papuci
Foto Mirror.co.uk

"Oamenii chiar mă întreabă dacă pot să mă cațăr în copaci cu cele patru mâini. Și am primit mesaje dubioase pe rețelele de socializare în care oamenii și-au mărturisit dragostea pentru degetele mele", a declarat fata, care este și studentă.

Când era mai mică, ea credea că este normal să aibă astfel de degete, dar după ce s-a comparat și cu ceilalți oameni, a fost uimită de cât de scurte sunt degetele celorlalți.Chiar și așa, studenta își poate folosi picioarele ca pe niște mâini. "Când merg să mă rog la temple, îmi pot folosi și picioarele pentru rugăciune, apropiindu-le ca pe niște mâini."

 

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

 
 
Loading...