Fostul broker Cristian Sima relatează pe o reţea de socializare cum a intrat Marian Vanghelie în politică.


Sima, care locuieşte în Elveţia, reproduce o variantă pe care ar fi auzit-o cu privire la Marian Vanghelie.

"O poveste din târg: cum a intrat Marean în politică. Marean se ţine după Mitică Iliescu, care era mereu cu Geoană şi Costel Bobic. Cei trei mergeau prin crâşme, dar toţi se codeau la sfârşit să plătească. Marean achita mereu nota. Dacă se organiza orice fel de întâlnire, masă rotundă, ceva la PSD, Marean era singurul care plătea şi aducea coca, apă şi sandvişuri. Asta a ţinut aproape un an, pâna când, în 2000, cum PDSR-ul nu avea pe cine pune la cinci, s-a oferit Marean şi Geoană l-a ajutat să primeasca girul partidului", a scris Cristian Sima pe Facebook, potrivit adevarul.ro.

Vanghelie l-a pus preşedinte pe Geoană?

Fostul broker susţine că Mircea Geoană a ajuns preşedintele PSD cu ajutorul consistent al lui Vanghelie: "În anul 2000, Geoană era la Washington şi Marean îi ţinea locul prin PDSR, în ciuda vehementei opoziţii a lui Năstase. Geoană a fost ales cu ajutorul imens al lui Vanghelie preşedinte la PSD".

Vanghelie, "blindat de înregistrări"

marian_vanghelie_adevarul.jpg

marian vanghelie
Marian Vanghelie a fost unul dintre personajele cele mai importante din PSD în ultimii 15 ani
Foto: Marian Iliescu / Adevărul

Cristian Sima crede că Marian Vanghelie deţine înregistrări compromiţătoare cu Mircea Geoană şi Sebastian Ghiţă, inclusiv cu fostul şef al PSD filmat în momente nepotrivite.
"La un moment dat, Vanghelie i-a dat lui Geoană cadou un Range Rover plin de microfoane şi de camere şi, cînd s-au făcut presiuni asupra lui Geoană să-l mătrăşească pe Marean, acesta a scos casetele. Celebra caseta cu Geoana şi blow jobul a fost livrată pe net de Marean, ca avertisment. După venirea lui Ponta, relaţiile lui Marean cu Costel Bobic, Geoană şi Mitică Iliescu s-au strâns şi mai mult: acum luptau contra lui Ponta şi Băsescu, în acelaşi timp. Marean deţine multe casete compromiţătoare cu Ghită şi Ponta. Dacă le scoate, face senzaţie. E blindat de înregistrări", a mai scris Sima.

Marian Vanghelie a fost reţinut joi seară de procurorii DNA, care îl acuză de abuz în serviciu şi luare de mită. Oana Mizil, iubita lui, este suspectată în acelaşi caz de operaţiuni de comerţ incompatibile cu funcţia.
 

 
 
Loading...